• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 15 August , 2005

Soc: copil cu handicap sever, batut cu bestialitate de supraveghetor!

Cutremurator: un copil cu handicap sever, aflat in ingrijirea unei institutii a Statului, a fost batut cu bestialitate chiar de educatoarea sa. Investigatia jurnalistica aduce dovezi incriminatoare in primul caz de agresiune asupra unui minor institutionalizat ajuns la medicul legist, desi cei de la Protectia Copilului se feresc sa nominalizeze vinovatul. Un copil de 14 ani, fara o mana si cu diverse malformatii, a fost maltratat de cea platita de Stat pentru a-l ingriji. Dupa 9 ore de la depistarea cazului, sefa Casei de tip familial a transportat copilul la servicul medical de Urgenta Baia Mare, de unde micutul a fost indrumat spre medicul legist. Verdictul: leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur si necesita 6-7 zile pentru a se vindeca. Incendiat si batut! Pe langa faptul ca sunt batuti de soarta, uneori copiii institutionalizati sunt maltratati si chinuiti chiar de catre cei platiti sa-i ingrijeasca. In Casa de Tip Familial (CTF) de pe strada Bujorului din Baia Mare, unde sunt gazduiti doar minori cu handicap gradul I (!), era “ingrijit” si Sorin M. Copilul are atat dizabilitati fizice, cat si mentale si, cu toate ca varsta lui este de 14 ani, arata ca un pusti de 7-8 ani, fiind putin mai inalt de 1 metru. Suferintele minorului (care nu poate sa vorbeasca) au inceput in urma cu 10 ani, fiind unul dintre putinii supravietuitori ai unui incendiu devastator. Urmele arsurilor se mai vad si acum pe corpul sau, dar cel mai grav este ca in urma incendiului i-a fost amputata mana stanga. Sorin mai are si alte malformatii. Cu toate ca doar un om cu minte diabolica ar ramane indiferent in fata dramei minorului, acesta a ajuns la medicul legist din cauza loviturilor primite. Desi s-a incercat musamalizarea cazului, am aflat ca in iulie 2005, Sorin M. a fost batut cu bestialitate. Incidentul s-a produs in timpul noptii, cand copiii erau supravegheati de educatorul Dana Dresler si de asistentul medical Melania Bota. Sursele noastre au marturisit ca supraveghetorii i-au mai batut pe copii, insa niciodata atat de grav: “sigur, nu putem dovedi asta, dar in interior se stie”. Pana la cruda intamplare de luna trecuta, educatorul Dresler avea inca un serviciu, iar cand intra pe schimb la CTF avea nevoie de odihna. Se pare ca aceasta era extrem de iritata cand era trezita noaptea de copii, iar pentru a-i adormi folosea chiar… coada de matura. Desi se feresc sa declare oficial, colegii din sistem, cunoscand comportamentele educatorilor, o indica in acest caz ca vinovata pe educatorul Dresler. Ni s-a argumentat concluzia prin: “oricine se poate convinge de faptul ca Sorin M. a fost chinuit de Dresler. Daca aceasta este pusa sa-l imbratiseze, in mod instinctiv copilul va incerca sa se apere.” Autoritatile nu au vrut sa descopere vinovatul, preferand o pedeapsa modica (mustrare scrisa) data ambelor persoane aflate in serviciu la momentul producerii incidentului. Dupa 9 ore Educatoarele Jenica Coza si Maria Kotec au fost primele care au intrat in schimb dupa noaptea petrecuta alaturi de copii de Dresler si Bota. In jurul orei 7,30 au observat ca Sorin M. are sange pe cap: “era lovit la ochi, era umflat si avea sange inchegat. Pe corp avea lovituri, dar nu pot sa-mi dau seama de la ce proveneau. Nu stiu ce s-a intamplat, asa l-am gasit dimineata. Ma abtin sa spun ca personalul l-a batut, daca nu vad, nu pot sa spun nimic”, a declarat Coza. Imediat a fost anuntata Eva Lesiu, seful CTF, care a luat decizia sa-l duca pe copil la Urgenta. Gest firesc, insa am depistat un detaliu socant: conform informatiilor oficialilor Spitalului Judetean, Sorin M. a ajuns la Urgenta la 16,35, dupa 9 ore de la descoperirea incidentului! La Spital, copilul a fost vaccinat antitetanic, i-au fost curatate plagile (zgarieturi pe fata si pleoapa umflata de la ochiul drept) si a fost trimis la medicul legist. Dovada ca incidentele de acest tip sunt de obicei musamalizate de catre reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DPC) este ezitarea de care poate fi acuzat Nicolae Strempel (medicul din CTF Bujorului). E greu de crezut ca sefa CTF nu l-a chemat imediat ce i s-a raportat incidentul (ora 7,30), insa cu toate acestea, documentele certifica faptul ca medicul Strempel a constatat starea in care se afla copilul in jurul orei 17, dupa care a completat in registrul CTF ca minorul avea un traumatism forte si contuzii toracice, excluzand varianta autoagresiunii. Rezulta ca registrul a fost completat in timp ce copilul batut era la Spital, iar datele incidentului devenisera publice. Slalomul si vinovatul La DPC, documentele de semnalare a incidentului au fost inregistrate abia dupa opt zile. “Promptitudinea” reprezentantilor din institutia care trebuie sa-i apere pe minori a continuat in acest mod: dupa doua saptamani (!) s-a emis o dispozitie pentru constituirea unei comisii de anchetare a cazului. In urma intocmirii raportului nu s-a putut stabili exact vinovatul, asa ca atat Dana Dresler, cat si Melania Bota s-au ales cu mustrare scrisa pentru neglijenta in serviciu. In timp ce Cornelica Ilea, directorul general DPC, declara ca a decis sanctionarea ambilor supraveghetori de la CTF, Nicolae Boitor, cel care se ocupa de segmentul de Protectia copilului, se ascunde dupa degete cand e vorba sa mentioneze subiectul: “sa discutam ca intre oameni. Pana la solutionarea cazului nu ar fi bine sa dam in presa pentru ca doamna de acolo (observati ca vinovatia nu mai este generalizata, n. red.) poate spune dom’le, inca n-am primit nimic si m-ati dat (in presa, n.red.). Si ma poate da in judecata. Dupa ancheta amandoua au primit mustrare scrisa si am anuntat Parchetul sa-si faca datoria. Nu stim care dintre ele este vinovata sau daca sunt vinovate. Organele competente trebuie sa stabileasca asta.” Ilea s-a declarat satula de cate probleme apar in segmentul de Protectie a copilului: “am ajuns la concluzia ca nu se poate face ordine acolo cu vorba buna, decat cu bata!” Despre atitudinea celor care erau la serviciu in noaptea cand Sorin M. a suferit leziuni, Ilea spune ca niciuna nu recunoaste ca l-ar fi batut sau ca ar fi vazut pe altcineva aplicandu-i lovituri. Dupa demararea investigatiei jurnalistice, surse din sistem sustin ca Boitor a inceput sa analizeze varianta transferului supraveghetorilor “neglijenti” din CTF Bujorului insa, la inchiderea editiei, Dresler si Bota lucrau tot acolo, desi legea impune indepartarea urgenta a vinovatului. In cele 6-7 zile cat a durat vindecarea leziunilor copilului, printre cei care i-au pus comprese s-au numarat si cele care “vegheau” in noaptea in care Sorin a fost traumatizat. Vom reveni. Ce spune legea? In raportul anchetei desfasurate de reprezentantii DGASPC la Casa de tip Familial Bujorului, printre recomandari (!) se numara aplicarea prevederilor art. 96 al Legii 272/2004 care se refera la faptul ca: “in cazul in care abuzul sau neglijarea a fost savarsita de catre persoane care, in baza unui raport juridic de munca sau de alta natura, asigurau protectia, cresterea, ingrijirea sau educatia copilului, angajatorii au obligatia sa sesizeze de indata organele de urmarire penala si sa dispuna indepartarea persoanei respective de copiii aflati in grija sa.” Raportul a fost finalizat la inceput de august, desi incidentul s-a produs in 5 spre 6 iulie. Deci, partea cu indepartarea “de indata a persoanei din preajma copiilor” are o toleranta foarte mare. Avem suspiciunea ca si sesizarea Parchetului s-a facut doar dupa demararea anchetei noastre. Oricum, va puteti da singuri seama de “viteza” solutionarii problemelor in DPC in cazul primului copil institutionalizat ajuns la medicul legist Mircea CRISAN

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.