Smerenia sau mandria?

EVANGHELIA DUMINECA A XXX –A DE PESTE AN S-a intors acasa indreptatit vamesul, nu fariseul. Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos dupa sfantul Luca (18,9-14) In timpul acela, Isus a spus aceasta asemanare, pentru unii care credeau in sinea lor ca sunt drepti si-i dispretuiau pe ceilalti: „Doi oameni s-au urcat la templu sa se roage: unul era fariseu, iar celalalt vames. Fariseul, stand in picioare, se ruga in sine astfel: «Dumnezeule, iti multumesc pentru ca nu sunt ca ceilalti oameni, hrapareti, nedrepti, adulteri, sau chiar ca vamesul acesta. Eu postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate veniturile». Vamesul, stand departe, nu indraznea nici macar sa-si ridice ochii spre cer, ci isi batea pieptul zicand: «Dumnezeul meu, ai mila de mine, pacatosul!». Va spun ca s-a intors acasa indreptatit acesta din urma si nu cel dintai; caci oricine se inalta va fi smerit si oricine se smereste va fi inaltat!”. Am avut ocazia de a urmari un film documentar despre viata legendarului cardinal al Poloniei: Stefan Wyszynski. Fiind arestat si maltratat de catre comunisti, a experimentat pe pielea lui cruzimea si rautatea sistemului totalitar. Dupa o lunga tortura psihologica, se ruga astfel: Doamne, fereste-ma de un singur lucru: sa invat vreodata sa urasc…! Istoria omenirii se invarte in jurul a doua persoane: - Primul – Adam, care era om si a voit sa devina Dumnezeu; - Al doilea este Isus Cristos, care era Dumnezeu si a voit sa se faca om. Mandria si umilinta - Mandria, care ne-a ruinat, si umilinta, care ne-a rascumparat. Mandria, care ne-a alungat din paradis in aceasta vale de lacrimi, ne-a transformat din fii ai lui Dumnezeu in fii ai satanei, din intelepti si puternici in nepriceputi si ingamfati. - Umilinta – care, din contra, ne-a redeschis portile raiului, ne-a refacut fii ai lui Dumnezeu, invingatori din har si intelepti prin revelatie… Mandria si umilinta! Iata subiectul parabolei lui Isus. Este o lectie teribila pentru fiecare om, mai ales pentru fiecare crestin ce traieste intr-o lume care se lauda la fel ca Nietzsche care spunea ironic: Dumnezeu este mort, noi l-am ucis! Asa cum am auzit, doi oameni merg la templu sa se roage. Unul este fariseu, un om din societatea eleganta, demnitar cu putere de conducere, un demnitar civil si bisericesc. Dar cine erau, de fapt, fariseii? Am auzit chiar din gura lui: - un om drept pentru ca nu avea nimic de care sa-i fie rusine sau sa coboare fruntea inaintea lui Dumnezeu; - dispretuitor fata de toti ceilalti, care ar trebui sa se bage in pamant fiindca, asa dupa cum credea el, toti ceilalti sunt niste talhari, nedrepti, necurati…doar el nu! - laudaros fata de sine. Doar el era altfel decat toti, unicul om cinstit de pe pamant. - religios!.. Nici Dumnezeu nu avea ce sa-i reproseze!.. postea de doua ori pe saptamana, platea birul si cunostea Legea pana la cele mai mici detalii… Al doilea era publicanul, pacatosul public, vamesul… E distrus cu totul! Sta intr-un colt al bisericii, plecat parca sub povara pacatelor sale… nu ridica ochii… isi bate pieptul si geme: IERTARE! Doamne, cer iertare! Dar iata ca urmeaza concluzia lui Isus: Va spun ca vamesul s-a intors acasa iertat. Cine se umileste, va fi inaltat! Iar fariseul? Fariseul s-a intors acasa cu toate pacatele sale de mai inainte si inca unul in plus: pacatul mandriei. Cine se umileste, va fi inaltat! Isus nu-i suporta pe cei ingamfati. Sfantul Augustin spune ca amandoua venirile in lume ale lui Isus sunt tocmai impotriva acestei mandrii. Prin prima venire, Isus ne-a vindecat mandria prin umilinta crucii… La a doua venire, la sfarsitul lumii, El va judeca mandria noastra… Ce este mandria? Sa nu credeti ca este doar pacatul regilor, al domnitorilor, al tiranilor. Dar atunci, ce este? Ne spune, in primul rand, apostolul drag lui Isus, Sfantul Ioan: „am vazut in mijlocul cerului un balaur mare, cu sase capete si coroane, iar pe cele sase capete oribile sase aureole…iar cu coada tragea trei sferturi din stelele cerului si le arunce pe pamant” (Apocalipsa. XII. 4). Acest monstru este satana, mandria intruchipata. Mandria, cu coada ei, a scos din cer multi ingeri pe care i-a azvarlit in iad ca sa fie diavoli… Mandria poarta sase coroane fiindca este stapana multor inimi care se lasa umflate de ateism, de necredinta, de imoralitate. Mandria jigneste pe Dumnezeu rapindu-i slava pentru ca Dumnezeu spune, asa cum noteaza profetul Isaia: Gloriam meam alteri non dabo! (Slava mea n-o dau nimanui!) Mandria ofenseaza aproapele prin mai multe feluri: - prin inima, pentru ca-i dispretuieste pe toti; - prin vorbe, pentru ca se lauda pe sine; - cu faptele, pentru ca face nedreptati. Cristos ne spune ca oricine este smerit va fi inaltat. Istoria este plina de acest adevar. Imperiul roman s-a destramat atunci cand oamenii au inceput sa faca glume proaste pe seama slabiciunilor zeilor. Asa cum si Dumnezeu i-a spus lui Isaia: Slava mea n-o dau nimanui! Tocmai de aceea Isus ne indeamna la smerenie. Traditia ne povesteste ca, in ziua in care imparatul Bizantului a fost incoronat, in toiul sarbatorii, tocmai cand lumea se aseza la picioarele sale, s-a apropiat de el un cioplitor in marmura si i-a prezentat mostre din patru feluri de marmura, de patru culori diferite intrebandu-l: Imparate, pe care dintre acestea o preferi pentru mormantul tau? Orgoliul omului de azi, fie el crestin, fie ateu, vine din faptul ca am uitat ca vom muri, ca vom fi judecati, ca vom fi trasi la raspundere. Acesta este motivul pentru care multi au abandonat Biserica sau traiesc un crestinism care nu-i obliga la nimic. Cine se umileste, va fi inaltat! – este concluzia scurta care se desprinde din aceasta parabola. Umilinta nu poate lipsi din viata crestinului. Nu toti cei care ajung in rai au predicat Evanghelia… nu toti si-au varsat sangele pentru credinta… nu toti au trait in post si rugaciune, in manastiri… nu toti pot fi numiti „usa de biserica”. Dar toti, fara exceptie, trebuie sa practicam umilinta fiindca numai acela va fi inaltat care a trait in umilinta. Sa nu ne plangem daca unii ne stimeaza mai putin sau ne lasa pe ultimul loc sau chiar tagaduiesc si acel putin merit pe care l-am putea avea. Dumnezeu ne va inalta la timpul potrivit. Heinrich Francisc