Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist din România

Smaranda Brăescu a fost prima femeie parașutist din România și printre primele din lume. În 1931, a efectuat un salt de la 6.000 de metri, cu care a doborât recordul feminin mondial, iar în 1932, cu saltul de la 7.233 de metri, a bătut recordul mondial deținut de un american.

Smaranda Brăescu s-a născut în 21 mai 1897, Hănțești, Tecuci. Între anii 1904 - 1909, a urmat cursurile școlii primare din satul vecin Vizurești, comuna Buciumeni, județul Galați. În 1911, se înscrie la Școala profesională de fete din Bârlad, pe care o absolvă în 1916. Din cauza condițiilor materiale dificile ale familiei a fost trimisă la Bucu­rești, unde a locuit la internatul azilului „Elena Doamna” și a studiat la Școala Normală „Princi­pesa Elisabeta”. Urmează cursu­rile Academiei de Belle-Arte din București (1924 - 1929). În timpul războiului, s-a întors în comuna natală ca învățătoare.
În vara anului 1928, la invitația inginerului german Heinecke, a plecat la Berlin pentru a urma cursuri de parașutism. Aici a executat primul său salt, simțindu-se, după cum ea însăși a afirmat, „ca un copil căruia i-a reușit o ștrengărie”. Din acest moment, România a devenit cel de-al patrulea stat european, după Franța, Cehoslovacia și Elveția, cu o femeie parașutist brevetată. În țară a executat peste zece salturi cu parașuta, în următorii doi ani, cu mari peripeții. La Brașov, motorul avionului s-a oprit în momentul decolării, la Brăila a căzut în Dunăre, la Cluj-Napoca și Satu Mare a aterizat în copaci.
În 1929 și 1930, suferă două accidente, în urma cărora a stat vreme de șase luni în spital. Odată restabilită, începe, cu autorizarea Comandamentului Superior al Aviației, o pregătire asiduă, cu ajutorul Inspectoratului General al Aeronauticii, pentru doborârea recordului european și mondial la săritura cu parașuta. Se întoarce în România și începe să se pregătească pentru a putea doborî recordul feminin mondial în ceea ce privește saltul cu parașuta: în Europa 4000 de metri, iar în America 5384 de metri.
În anul 1931, a primit de la Comandamentul Aviației Militare aprobarea de a încerca să doboare recordurile feminine stabilite în Europa și America. Astfel, în ziua de 2 octombrie 1931, escortată de două avioane, unul medical, iar altul cu un oficial al Aeroclubului, a decolat la bordul unui avion francez, de pe aerodromul din Pipera. Avionul, model Potez XIII, pilotat de aviatorul Alexandru Papană, s-a ridicat până la altitudinea de 6000 de metri, de unde Smaranda Brăescu a efectuat saltul cu parașuta, fără mască de oxigen. Altitudinea de 6000 de metri a fost confirmată de barografele supravegheate de oficialul Aeroclubului, precum și de altimetrul avionului, care în momentul saltului indica 6200 de metri. După cele 21 minute și 25 secunde, cât a durat saltul, para­șutista a avut o aterizare reușită, într-un lan de porumb din Bără­gan, în apropierea gării Sărățuica, la 28 km de Slobozia. Saltul a fost confirmat de Fede­rația Aero­nautică Internațională. În acest fel, Smaranda Brăescu deținea recordul național la saltul cu parașuta, atât la femei cât și la bărbați, precum și recordul feminin la nivel mondial. Pentru această performanță a fost de­corată cu Crucea de Aur a ordinului Virtutea Aeronautică.
Dorința de a fi recordman mondial a dus-o în SUA. Aici, pentru a depăși recordul bărbătesc de 21 171 picioare (7233 m) deținut de un american, se antrenează la San Francisco, cu acordul Departamentului Apărării, în perioada 7/10 ianuarie 1932. La 19 mai 1932, avionul a atins altitudinea de 24 200 de picioare (7 400 m), de unde a sărit. Barograful a fost trimis la Washington National Aeronautic Association, unde a fost recunoscută și proclamată învingătoarea recordului mondial de coborâre cu parașuta.
În 1934, urmează cursuri de pilotaj la școala Curtiss Weight din
Valley Stream, New York, obți­nând brevetul de pilot civil. Devine, astfel, și prima femeie din Europa brevetată ca pilot al SUA. La 27 aprilie 1936, la bordul avionului personal, a traversat Munții Iugoslaviei, o zonă extrem de turbulentă. La 19 mai 1936, la patru ani de la obținerea recordului mondial, a făcut un raid, la bordul avionului său, de 1100 km, în linie dreaptă, deasupra Mării Medite­rane, de la Roma la Tripoli, în premieră mondială. A zburat șase ore și zece minute până la Sorman (65 de km de Tripoli), unde a fost nevoită să aterizeze forțat. De la Tripoli s-a îndreptat spre Atena și de acolo, survolând Bulgaria a aterizat la București.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost activă ca pilot în „Escadrila Albă” de avioa­ne sanitare, pe frontul de Răsărit și apoi pe frontul de Vest, în cadrul escadrilei nr. 13, în Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia, fiind de­co­rată cu crucea „Regina Maria”, clasa III, în 1943. Protestează împotriva falsificării alegerilor din noiembrie 1946, semnând, alături de alte personalități, un memoriu prezentat Comisiei Aliate de Control. Acesta ajunge în posesia delegației sovietice, iar Smaranda Brăescu este condamnată, în contumacie, la doi ani de închisoare. Fusese acuzată că nu „a demascat” grupările opozante regimului comunist (Haiducii lui Avram Iancu, Mișcarea pentru Libertate și Sumanele Negre) și că a semnat, alături de alte 11 personalități, memoriul, prin care dezvăluia falsificarea alegerilor.
S-a ascuns, probabil, într-o mă­năstire, sub numele de Maria Popescu. S-a îmbolnăvit de cancer mamar și a fost operată de profesorul Fălcoianu și internată pe ascuns la Clinica Universitară din Cluj-Napoca, sub supravegherea profesorului doctor Iuliu Hațeganu și a conferențiarului Macovei, dar în zadar. A murit în 2 februarie 1948, fiind înmormântată în Ci­mitirul Central din Cluj. În anii ’70, din cauză că taxele pentru „prelungirea concesiunii locului” nu sunt plătite, în acest loc este
înmormântat un bărbat de naționa­litate maghiară, osemintele pre­su­puse a fi ale Smarandei Brăescu fiind înhumate lângă acesta.
La intervenția asociațiilor de parașutiști, autoritățile locale au cerut „dovezi” pentru a susține exhumarea osemintelor, în vederea „reabilitării eroinei românce”… În lipsa unor dovezi certe, situația rămâne la nivel de „legendă”.
În anul 1978, în memoria eroinei, a fost înființat Aeroclubul „Sma­randa Braescu”, la Tecuci - județul Galați. Activitatea de parașutism s-a desfășurat pe fostul aerodrom militar din N-V orașului. Odată cu revenirea aviației militare - unitatea de elicoptere - sportivii și-au continuat pregătirea în sediul din zona centrală, urmând ca zbo­rurile/salturile să se desfășoare în paralel cu armata. Un aport deosebit în dezvoltarea parașu­tismului tecucean l-au avut col. (r.) Constantin Colibaba, col. dr. (r.)Vasile Marin, col. (r.) Dorel Kiss și alții.
În anul 1998, în urma reorga­nizărilor administrative ale Aeroclubului României, se desfiin­țează aeroclubul de la Tecuci, alături de cele de la Galați, Timișoara, Tulcea și Constanta.
În anul 1990, a fost înființat Batalio­nul de parașutiști 498 – Bacău, care, din 1996, poartă denumirea onorifică de Batalionul „Smaranda Brăescu”, acesta fiind prezent în numeroase teatre de operațiuni din Afganistan, Irak, Bosnia-Herțegovina, Kosovo,… Cu numele „Smaranda Brăescu” au mai fost botezate: o stradă din București, o aeronavă a companiei Tarom, iar la Muzeul Aviației îi este dedicat un stand de prezentare.
Aeroclubul României, de asemenea, a numit Aeroclubul teritorial din Oradea cu numele „Smaranda Brăescu”, numeroase competiții fiind dedicate eroinei parașutiste.
Pentru cinstirea memoriei ilustrei campioane, Compania Red Bull a înființat „Ordinul Smaranda Brăescu”, dedicat tinerelor para­șutiste din România. Cu acest prilej, personalitatea Smarandei Brăescu a fost adusă în actualitate, în stilul „vulcanic” al acțiu­nilor „Red Bull”.
În decembrie 2010, a fost lansat „Jurnalul celebrei Smaranda Brăescu”, volum semnat de Ana Maria Sire¬teanu și Tudor Sire­teanu, strănepoți ai renumitei para­șutiste românce, publicat la Editura Vremea.

Vorbind cu reporterii, Smaranda Brăescu descrie astfel salturile ei cu parașuta, considerându-se: „Suspendată în nemărginire”.

„- Ești curios să știi, ce senzații stranii am, când mă aflu suspendată în nemărginire, între cer și pământ? Ar trebui o atentă și meticuloasă notație psihologică, care să înregistreze, clipă cu clipă, zbuciumul și frământarea mea intimă. Cu două zile înainte, sunt prada unei stări de spirit particulare. Nu se poate descrie. Se simte. În sfârșit, am ajuns pe stadion. Mecanicii mi-aduc parașuta. Trebuie s-o aranjez. Îmi tremură tot corpul, dar mâna lucrează calmă, liniștită, cu precizie matematică, cu calcul științific. Când m-am urcat în avion și când se îndepărtează de pământ, am nervi. Sâcâitori, enervanți. Avionul face câteva viraje. Căutăm locul prielnic pentru săritură. Ei bine, se întâmplă atunci un fenomen surprinzător, a cărui taină n-am reușit încă s-o descifrez. Nervii îngheață. Nerăbdarea se risipește. Starea aceea particulară se pierde în înălțimi… Intervine calmul. Lucrez cu atâta tact și cu atâta sânge rece, încât, mai târziu, în ceasurile mele de insomnie și de meditație, mă minunez singură. Dar, iată, am ieșit din cabina avionului. Cu o mână crispată, cuprind bara rece, mă uit în jos, privesc terenul, privesc altimetrul, care indică înălțimea, fac o rugăciune mută… și-mi dau drumul. Din momentul în care mă arunc și până când se deschide parașuta, trec prin cele mai grozave chinuri. Mă întreb înfrigurată: - Se deschide ori nu se deschide? Două alternative: moartea sau viața. Secundele mi se par ceasuri. Inima îmi stă în loc. În sfârșit, simt o scuturătură puternică. Parașuta s-a deschis! Nu-ți poți închipui câtă dragoste porți în aceste momente pânzei aeriene care te-a salvat!
Mă uit în jos, mă uit în toate părțile. Se aud: murmurul mulțimii, aplauzele, muzica. La 100 de metri deasupra pământului, trec prin al doilea zbucium. Simt că vin prea
repede. S-ar putea să cad zdrobită în țărână.
Nu mi-e teamă de moarte, m-ar durea o invaliditate, dar m-ar chinui mai greu insuccesul…”
 

Surse: enciclopediaromaniei.ro, wikipedia.ro