Sir Isaac Newton, „ultimul dintre magi”

Considerat de mulţi istorici ai culturii cel mai savant al tuturor timpurilor, Sir Isaac Newton a murit la 31 martie 1727. Newton a pus fundamentul mecanicii clasice, al opticii şi chiar al matematicii moderne. Performanţa trimiterii de echipaje umane pe Lună i se datorează într-o mai mare măsură decât lui Einstein. În acelaşi timp, a fost un împătimit alchimist, dar şi un obsedat de studiul Bibliei.

Viitorul mare savant nu şi-a făcut intrarea în lume sub auspicii prea favorabile. Născut prematur, cu trei luni înainte de termen, în ziua de Crăciun a anului 1642 (sau la 4 ianuarie 1643), în Woolsthorpe-by-Colsterworth, Lincolnshire, la trei luni după moartea tatălui său, Isaac a primit numele acestuia. Tatăl său a fost analfabet, iar mama sa reuşea să citească cu mare greutate. A fost atât de sfrijit şi de plăpând, încât nimeni nu s-a aşteptat să trăiască prea mult. Chiar mama lui spunea că este atât de mic încât ar putea intra într-o halbă de un litru.

Mama lui a decis să se recăsătorească, de data aceasta cu un om bogat, Barnabas Smith, de două ori mai bătrân decât ea. Acesta şi-a dorit însă o soţie fără copii, astfel încât a fost nevoită să-l abandoneze pe Isaac, pe atunci în vârstă de trei ani, pe care l-a lăsat în grija bunicii lui.

Isaac avea pasiunea de a construi jucării mecanice complicate, zmeie, modele de mori de apă şi de vânt. Multe mărturii confirmă că avea talent la desen. A fost un copil tăcut, gânditor şi serios, care participa fără plăcere la jocurile tovarăşilor săi.

Cel care avea să devină alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician, astronom şi preşedinte al Royal Society a fost în copilărie certat cu şcoala. Pentru că nu manifesta prea multă înclinaţie pentru învăţătură, cu toate că era foarte inteligent, mama sa l-a retras de la şcoală, pentru a-l face fermier, cum fuseseră toţi din familia lor. Din fericire, Isaac s-a dovedit un priceput la muncile câmpului şi, la insistenţele unchiului său, mama tânărului a acceptat să-l lase să se înscrie la Trinity College din Cambridge, unde i-a uimit pe toţi cu ideile sale novatoare în privinţa ştiinţelor exacte. Se ştie că uneori lua parte la chefurile studenţeşti şi că juca cărţi. A fost econom şi ordonat în cheltuielile sale, păstrându-şi banii pentru cărţi şi aparatele ştiinţifice.

Se spune că Newton ar fi formulat teoria gravitaţiei universale stând în grădina casei sale din Woolpthorpe Manor, la umbra unui măr şi urmărind cum cad fructele. Această legendă a fost susţinută şi de Voltaire.

Isaac Newton şi-a făcut majoritatea descoperirilor până la vârsta de treizeci de ani, în special între 21 şi 27 de ani. Experimentele sale revoluţionare cu privire la natura luminii şi spectrul de culori au fost efectuate în 1669, când Newton avea doar 27 de ani. Totuşi, el nu şi-a prezentat concluziile la care ajunsese decât trei ani mai târziu, când a fost primit ca membru în Royal Society.

În anul 1687, Newton a publicat lucrarea „Philosophia Naturalis Principia Mathematica”, în care a descris legea atracţiei universale şi, prin studierea mişcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice. A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibnitz, la fondarea şi dezvoltarea calculului diferenţial şi al celui integral. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mişcarea globului terestru, cât şi a altor corpuri cereşti, intuind că orbitele pot fi numai eliptice, dar şi hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiaţii monocromatice.

Isaac Newton a fost mereu apolitic. Cu toate acestea, în 1689, a fost ales membru al Parlamentului, pentru un an. Deşi a asistat conştiincios la dezbateri, el nu a deschis gura decât o singură dată şi nu la tribună, ci pentru a cere uşierului să închidă o fereastră, pretinzând că este sensibil la curent.

Obsedat de studiul Bibliei, a încercat chiar să prezică ziua Apocalipsei. Este paradoxal cum lucrările lui Newton, mai ales legile mişcării şi gravitaţiei universale au fost folosite de savanţii moderni pentru a pleda împotriva existenţei lui Dumnezeu, când se ştie că Sir Isaac Newton a fost un om profund religios. „Gravitaţia explică mişcarea planetelor, dar nu poate explica şi cine pune în mişcare planetele. Dumnezeu guvernează toate lucrurile şi ştie tot ce este sau poate fi făcut. Opoziţia faţă de cucernicie este ateism în teorie şi idolatrie în practică. Iar ateismul este atât de lipsit de sens şi de odios pentru rasa umană, încât n-a avut niciodată mulţi aderenţi”, susţinea Newton. Aceste gânduri nu l-au împiedicat totuşi să se pronunţe împotriva existenţei Diavolului şi a doctrinei creştine a Sfintei Treimi. Realizând însă că poziţia sa nu va fi acceptată de publicul larg, el nu şi-a publicat niciodată tezele în timpul vieţii, acestea văzând lumina tiparului la trei decenii de la moartea lui.

Marea pasiune a lui Newton a fost însă studiul Bibliei căci, oricât ar părea de ciudat, Isaac Newton a scris mai multe lucrări de religie asupra unor interpretări din Biblie decât de ştiinţă. Pornind de la aceste studii aprofundate ale textelor biblice, genialul savant a calculat chiar data crucificării lui Isus Hristos, stabilind-o la 3 aprilie 33 d.Hr. şi a prezis că evreii vor avea într-o zi o ţară nume numită Israel. Pentru a înţelege mai bine litera Cărţii Sfinte, a învăţat chiar ebraica veche, citind Biblia în original. Cu puţin timp înainte de moarte, Isaac Newton a încercat să descifreze un presupus cod secret, încifrat în Biblie, care, credea el, conţinea legile secrete ale lui Dumnezeu pentru Univers.

Newton a fost, fără îndoială, un om profund religios şi un teolog erudit, apreciat în cercuri largi. Gândirea şi activitatea lui s-au concentrat asupra filozofiei naturale sau a fizicii, matematicii şi astronomiei. Preocupările teologice şi istorice ale lui Newton pot fi considerate doar ca un tribut inevitabil pe care l-a plătit epocii, ca şi mulţi dintre contemporanii lui, deşi el însuşi era uneori înclinat să considere preocupările sale în domeniul teologiei şi religiei drept activitatea sa principală.

Savantul englez a prezis că a doua venire a lui Hristos va urma unei perioade de lungi războaie şi molime şi va precede o perioadă de o mie de ani de pace, în care sfinţii vor domni pe Pământ. Se poate spune că ideile sale despre Apocalipsă nu diferă prea mult de cele ale oamenilor din epoca în care Newton a trăit. Deşi nu dă detalii, în manuscrisul găsit la Ierusalim, despre cauza Apocalipsei, astronomii care au analizat manuscrisul sunt de părere că Newton s-a referit, probabil, la impactul Terrei cu un meteorit. Biblioteca Naţională a Israelului a publicat o serie de scrieri ezoterice ale lui Newton, printre care se afla şi faimoasa predicţie cu privire la sfârşitul lumii din anul 2060.

Faptul că religia de care era atât de împătimit condamna alchimia nu l-a împiedicat pe controversatul savant să fie şi un alchimist priceput. Desigur, studiile sale din acest domeniu au fost ţinute în cel mai deplin secret cât a trăit, căci, încercând să transforme metalele în aur, Newton încălca legea care interzicea acest lucru, lege datând din anul 1404.

Newton a fost influenţat mult de rosicrucianism. Între anii 1621 şi 1727, Newton a fost şi Marele Maestru al prioriei din Sion. Nimeni nu a putut să demonstreze că a fost şi francmason, dar acest lucru este aproape sigur. John Maynard Keynes a afirmat despre el că „n-a fost primul om al epocii raţiunii, ci a fost ultimul dintre magi.” În calitate de creştin avea opinii teologice neortodoxe, fiind adept al profeţiilor făcute în baza Bibliei. Respingea dogmele Sfintei Treimi şi considera adorarea lui Isus drept Dumnezeu ca fiind idolatrie, în optica lui idolatria corespunzând celui mai mare păcat.

Fiind foarte secretos şi suspicios, Newton şi-a scris toate lucrările încifrat, multe dintre ele nefiind niciodată traduse. A fost adeptul ideii că misterele universale pot fi descifrate prin metode alchimice. Pentru Newton, Hermes, un Hristos păgân, conducea procesele fizice non-mecanice, anima materia şi o scotea din starea de vegetare. Newton şi-a imaginat metalele ca pe o pastă din care se face pâine, o materie în care se adaugă drojdie. Scopul alchimiei era izolarea drojdiei. Newton a căutat ingrediente pentru magnetul filozofic, a realizat numeroase experimente cu sulfură de fier, amalgamuri şi antimoniu.

Royal Society a devenit arena principală a luptei şi a victoriilor ştiinţifice ale lui Newton. De la 30 noiembrie 1703 şi până la sfârşitul vieţii, el a fost preşedintele acestei societăţi. Telescopul său a devenit în scurtă vreme un obiect de mândrie naţională şi aparatul preferat al astronomilor englezi. El poate fi considerat drept un preludiu pentru toată activitatea ulterioară a savantului. Căutarea aliajului potrivit pentru oglinzi a contribuit, probabil, într-o măsură însemnată la cercetările sale chimice ulterioare şi la modul competent în care a condus Monetăria. Scopul direct al telescopului – lumea aştrilor – l-a atras pe Newton spre problemele de bază ale mecanicii cereşti, ale astronomiei.

În fine, munca cu suprafeţele nesferice, care a precedat reflectorul, era bazată în mod inevitabil de geometria secţiunilor conice şi de problemele generale ale analizei.

Dacă ţinem cont că Newton a lucrat şi în domeniul acusticii, cel puţin teoretic, vedem că urmele activităţii sale pot fi constatate în toate domeniile fizicii: în mecanică, în căldură, în teoria despre sunet, lumină, electricitate şi magnetism şi în domeniul acelor fenomene care astăzi sunt reunite sub denumirea de „fizică moleculară”. Newton a demonstrat că lumina este alcătuită din particule. A stabilit cele trei legi universale ale mişcării, referitoare la inerţia de repaus şi mişcare şi la principiul acţiune-reacţiune. A inventat conceptele de „limită”, „derivată” şi cel de „integrală”.

Starea sănătăţii lui s-a înrăutăţit în 1725. În acelaşi an, Newton şi-a încetat serviciul la Monetărie şi s-a mutat la Kensington. La 28 februarie 1727 s-a dus la Londra pentru a prezida şedinţa Societăţii regale. La înapoiere, pe 4 martie, a avut o criză de litiază. Câteva zile au existat speranţe că se va însănătoşi, dar a murit în noaptea de 30/31 martie 1727, la vârsta de 84 de ani. Corpul lui Newton a fost adus de la Kensington la Londra şi înmormântat în cadrul unei ceremonii solemne la Westminster. Peste patru ani, rudele lui au ridicat la mormântul său un monument cu chipul lui, decorat cu diferite embleme şi simboluri.

Viaţa lui Newton s-a scurs liniştită, paşnică şi aproape monotonă. A murit necăsătorit, iar călătoriile lui s-au mărginit la mici distanţe, netrecând graniţele Angliei. S-a bucurat de o sănătate robustă şi niciodată nu a avut prieteni apropiaţi, de o vârstă cu el. Bătrâneţea lui a fost şi ea liniştită, fără complicaţii şi zguduiri bruşte. Abia la vârsta de optzeci de ani s-a constatat la Newton o afecţiune serioasă a vezicii, însoţită de o litiază.

A rămas mereu un om simplu în relaţiile cu oamenii şi în îmbrăcăminte. Înfăţişarea lui exterioară nu atrăgea cu nimic atenţia. Era de statură sub-mijlocie, îndesat şi cu o privire vie şi pătrunzătoare. S-a bucurat de o sănătate excelentă; până la sfârşitul vieţii sale a pierdut doar o singură măsea şi şi-a păstrat părul des şi frumos, de un alb splendid la bătrâneţe, după mărturiile contemporanilor săi. Îşi lega uneori părul cu o fundă. Newton nu era un bun tovarăş de conversaţie, fiind mereu cufundat în griji.