Singapore , 2010. Jurnal (ultima parte)

Daca exista locuri in lumea aceasta unde muntele se intalneste cu marea ca sa ii faca pe oameni fericiti, sau unde natura este asa de darnica cu tot ce are ea mai bun incat simpla priveliste te face sa te minunezi, taindu-ti respiratia (iar cheia de patruns in suflet este data de clipele care ne fac sa ne oprim, pe moment, suflul), Singapore este locul unde omul a doborat limitele imaginatiei in materie de arhitectura si design, cladind din micimea fiintei omenesti maretia constructiei intru aproape-vesnicie. Dar tot ce e frumos se termina repede… Totul, pana la urma, se concentra inspre multumirile noastre catre cel care a fost titularul cursului, dl. Victor Koh, un specialist si un Om de la care am avut de invatat cu totii din plin. Cu mare bucurie am fost primiti de directorul departamentului de cooperare din Ministerul Afacerilor Externe, care a patronat festivitatea de inmanare a certificatelor de participare. Dupa cum ne spusese la deschidere, singura resursa pe care o detine Singapore este data de oameni, iar acum se adeverea din nou acest lucru. Si cum Romania nu prea este cunoscuta in acest colt de lume (cand ma prezentam, la inceput, spuneam ca „vin din Romania, Europa” si doar atunci colegii reactionau a intelegere, dupa rostirea continentului), am profitat de momentul in care, inainte de a primi diplomele, au fost invitati cu totii sa vizioneze filmul. Am umplut momentele de tacere cu fond sonor specific maramuresean, incepand cu un „Joc fecioresc din Chioar”, cantat de maestrul Dumitru Farcas. Vazand reactia pozitiv-placuta pe care au avut-o colegii (nici unul nestiind cine a venit cu muzica si crezand ca poate este o regie de culise pe care au pregatit-o cei de la Academia de Aviatie), am rotit usor volumul spre dreapta, crescand intensitatea muzicii. Ca intr-un dans discret, am vazut cum fruntile se lumineaza si cum picioarele incep sa bata, timid, ritmurile noi de taragot maramuresean. Am continuat apoi cu „Joc din Maramures si Chioar”, „Doina de la Sapanta” sau „Purtata de pe Somes”, lasand la urma un repertoriu transilvan care a facut bucurie mare momentului. Pe aceste ritmuri s-a continuat cu inmanarea diplomelor, dl. Koh Tin Fook, directorul departamentului de cooperare din Ministerul Afacerilor Externe fiind deosebit de impresionat, la fel ca si colegii mei, de acordurile de taragot si de revarsarea sufleteasca exprimata in note melancolic-doinite sau ritmat-jucate de catre marele maestru. Nu stiu cati i-au retinut numele lui Dumitru Farcas si nu stiu cati ii vor cauta muzica; stiu insa ca toti au fost cuprinsi de maretia momentului asimilat cu un prag important al pregatirii lor profesionale. Ma bucur ca am reusit ca, fara sa ridic la propriu steagul Romaniei la inaltime, sa patrund in sufletele participantilor cu o farama din ce are Maramuresul mai bun; ma bucur ca eu am putut fi o mica nota in muzica devenirii lor intru fiinta, o nota care, la momentul potrivit, a sunat cat si cum trebuie, facand din inaltimea momentului si a functiilor pe care participantii le aveau, o oda a bucuriei de a fi impreuna, indiferent de limba vorbita, culoarea fiecaruia sau credintele lor. E semnul ca, undeva, frumosul este mai presus de orice si ca noi, ca si creaturi, trebuie sa il producem si sa il impartasim. Sa sporim corola de minuni a lumii cu valoarea adaugata a noastra, a fiecaruia, clipa de clipa. Singapore este locul unde omul a doborat limitele imaginatiei in materie de arhitectura si design, cladind din micimea fiintei omenesti maretia constructiei intru aproape-vesnicie. Dar tot ce e frumos se termina repede… Mihai Patrascu