Simbolul păpușii în tradiția Maramureșului

Gazeta de Maramureș v-a obișnuit deja cu subiecte atipice, specifice Maramureșului. De această dată ne oprim asupra simbolisticii păpușilor în lumea tradițională.

Mircea CRIȘAN

Multă lume nu-și poate imagina că o păpușă are calități tămăduitoare sau, dimpotrivă, poate atrage și provoca mult rău, însă, în tradiția Maramureșului, povestea păpușilor este extrem de complexă.
Ideea acestui material am dezvoltat-o împreună cu scriitorul dr. Nicoară Mihali, care ne-a spus că prima dată
s-a aplecat asupra acestui subiect ob­ser­vând un obicei din Țara Lăpușului: „Există un fel de explicaţie psihana­litică şi păpuşa joacă un rol important în opera lui Freud, iar foarte multe filme s-au bazat pe rolul păpuşii ca simbol al inocenţei şi ca încercare a fetiţelor de a descoperi în ele, legă­nând păpuşile, sentimentul matern. În anii ’90 am filmat obiceiurile de Bobotează în Ţara Lăpuşului și am ajuns la casa Anei Bu­cure, o femeie care era un fel de «în­ţelepciunea pă­mântului». Am asistat la sfinţirea casei de către preot și am rămas uimit că femeia a ieşit să întâm­pine preotul cu o păpuşă confecţionată de ea, din nişte ştergare, din care ieşea o lumânare. Ei bine, această păpușă avea o semnificaţie foarte profundă simbolizând prosperitatea şi bucuria întâlnirii cu noul an, care se ascundea în acest simbol al păpuşii ce avea lumina lângă ea”.

Însă, păpușa are și caracter tămă­duitor: „Am căutat rosturile acestei păpuşi şi m-am dus în copilăria mea şi mi-am adus aminte de maică-mea care o folosea pentru a linişti somnul - când se fură somnul copiilor şi nu dorm noap­tea, sau adesea sunt deo­cheaţi. La asfinţitul soarelui, mama lua un cuţit, o mătură şi făraşul şi cu un fel de păpuşă confecţionată din nişte cârpe, se îndrepta spre apus şi ţinea un fel de ritual, de poezie a descântecului de deochi. Pentru că se credea că după acest ritual somnul copiilor era liniştit din nou, şi se zicea că nu vor mai fi deocheaţi. Deci, pă­pușa avea un scop terapeutic, de vindecare”.

Există însă în Maramureș și povești des­pre păpuși care au legătură cu vră­jitoria și cu perioada Evului Mediu: „Încă de pe atunci se întâlneşte pă­pușa la vrăjitoare. Şi în Maramureş vrăjitoa­rele foloseau păpuşa pentru a face rău şi a se răzbuna. O păpușă aruncată în curte aducea foarte mult rău celor care o întâlneau. Puneau în pă­puși fire de păr sau ceva de la cel căruia voiau să îi facă rău, dar mer­geau mai departe şi căutau copiii nebotezaţi pe care îi dezgropau şi din cenuşa lor puneau în păpuşile respective, apoi le aruncau în curtea duş­manilor. Vrăjitoarele folo­seau această metodă ca să se răzbune, când erau în ceartă şi în duşmănie. Moartea era «sigură» dacă în gâtul păpuşii erau implantate ace. Atunci murea cineva drag din casa asupra căreia s-a făcut vraja respectivă. Deci, iată că păpuşa are, de data aceasta, o putere malefică, diavolească, şi ea este folosită în sco­purile de a face rău, de răzbunare, de a aduce moartea”, explică dr. Nicoară Mihali.

Păpușa poate influența și fenomenele naturii, sau cel puțin această credință exista în Maramureșul Istoric: „Buni­ca din Borșa avea întotdeauna rugă­ciuni menite să aducă lucruri bune în sat, asupra comunităţii. Îmi aduc aminte că într-o vară nu a plouat vreo 2 luni şi jumătate, şi bunica a con­fecţionat din nişte cârpe un fel de pă­puşă, tot cu o lumânare, şi a trimis-o pe apa Repezii la vale, ca să aducă ploaia. Bineînţeles, a şi spus un fel de poezie pe care nu mi-o amintesc, un fel de incantaţie în timp ce păpuşa se deplasa pe apă. Nu știu dacă într-a­devăr a venit ploaia imediat, dar țin minte această practică a bunicii.
Obiceiul acesta cu păpuşi care pleacă cu foc pe apă ca să aducă ploaia este amintit încă de la traci şi se mai foloseşte în partea de sud a ţării, în zona Ialomiţei, a Dâmboviţei, şi în Oltenia. Obiceiul respectiv se numeş­te Papa­rudă: se confecţionează un fel de păpuşi din lut în care se pun lumânări, sau se pune foc și coroniţe de flori, iar păpuşile respective pornesc la vale, în speranţa că vor aduce ploaia”, relatează cercetătorul maramureșean.
Toată lumea știe sau a văzut trecând prin satele Maramureșului „vernisajul de vase” din curțile gospodarilor. Mai exact, pe un par sunt expuse adevărate colecții de oale, semn că în casa respectivă este belșug dar și fete harnice, respectiv fete de măritat. Doar că în zona Săcel, Moisei, Vișeu și chiar în zona Codru, acești pari cu oale sunt înlocuiți de păpușile puse în fereastră, frumos meșteșugite și îm­brăcate în straie populare, iar menirea acestor păpuși este „să dea de veste” că la casa respectivă este o fată de măritat.
Şi cum ne apropiem încet-încet de obiceiurile de primăvară trebuie să surprindem și cum era 1 Martie în Borşa Mara­mureşului: „Obiceiul s-a păstrat şi astăzi şi cred că vine de undeva din Bucovina: fetele sunt cele care oferă mărţişoare băieţilor, în semn de preţuire şi un început de iubire, iar băieţii au obligaţia, ca până de ultima Babă (în 9 martie), să ofere cadouri fetelor care le-au pus măr­ţişor. Însă în perioada pre-adoles­cenţei mele puneau mai multe fete mărţişor unui singur băiat, şi maică-mea tot timpul mă sfătuia să am grijă să nu îmi pună mărțișor foarte multe fete, pentru că era cheltuiala destul de mare. Fetelor care deja erau în pubertate li se făceau cadouri de genul o batistuţă, un parfum, un săpun, iar celor care încă erau mici li se dădea o păpuşă, ca un semn de pedeapsă, că ele încă trebuie să mai crească iar până atunci să se joace cu păpuşile, că nu le-a venit rândul să se îndrăgos­teas­că de un băiat şi să-i pună măr­ţişor”, își amintește zâmbind dr. Nicoară Mihali.

Putem merge cu povestea păpușii chiar și până la sperietorile de ciori, menite să apere recoltele: „Chiar dacă sunt mai mari, tot păpuși sunt și în­truchipează omul care își apără recolta. În acest caz, sperietoarea supli­nește prezența omului care își păzește rodul muncii”.

Iar ca să revenim în actualitate, ne este imposibil să nu ținem cont de păpușile hidoase care sunt în comerț, dar despre care lumea nu se plânge că-i „trauma­tizează” pe copii, cu toate că unii dintre părinții zeloși au avut grijă să se plângă că orele de religie sunt „traumatizante” dacă fac referire la Rai și Iad. Ei bine, aceste păpuși hidoase își au parcă ori­ginea tot în tradiția populară: „Existau păpuși fără ochi, sau păpuși care aveau legate de ele broaște sau picioare de broască. Este vorba de păpuşile male­fice, care pot să fie urâte, pot să aibă înfăţişarea diabolică, deoarece erau aducătoare de rele şi de vrăji. Despre cele care erau însoţite de broască râioasă, de piele de broască râioasă, de ochi, de picior de broască etc. se zicea că fac să nu se mai mărite fetele. Şi atunci ca să scapi de această vrajă, şi azi am întâlnit în unele locuri, când se întâlneşte o broască prin curte, şi este fată de măritat acolo, automat cineva din familie se duce în casă să aducă sare, să se pună pe spinarea broaştei, ca să nu se lege vraja de a nu se mărita niciodată fata din casa respectivă. Însă, dacă se găsea în curte o păpușă aducătoare de vrăji, era foarte important ca aceasta să fie arsă. Dar se zice că dacă nu se descoperă păpușa ca să fie arsă în 24 de ore, atunci vraja se prinde”, explică dr. Nicoară Mihali.

Concluzia este că deși înaintașii noștri maramureșeni nu au văzut filmele cu păpuși din zilele noastre, aveau scenarii pe acest subiect demne de ecranizări extrem de valoroase.

„Fetele sunt cele care oferă mărţişoare băieţilor, în semn de preţuire şi un început de iubire, iar băieţii au obligaţia, ca până de ultima Babă (în 9 martie), să ofere cadouri fetelor care le-au pus măr­ţişor. Însă în perioada pre-adoles­cenţei mele puneau mai multe fete mărţişor unui singur băiat”.
Nicoară Mihali