Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
SIGHETU MARMAŢIEI. SPECIAL: Centrul „Acasă” a organizat o petrecere de suflet pentru zeci de sighetence
Centrul de zi „Acasă” din Sighet a organizat pentru doamne, de Ziua femeii, o petrecere pe cinste, cu dans, muzică şi multă bună dispoziţie. Sighetencele s-au distrat de minune şi au uitat pentru o clipă de grijile de zi cu zi.
Câteva zeci de doamne din municipiu au luat parte la petrecerea organizată cu ocazia zilei de 8 martie. Ele au avut parte de mai multe surprize atât din partea primarului Ovidiu Nemeş, cât şi din partea reprezentanţilor Direcţiei de Asistenţă Socială.
„Vreau să le mulţumesc sponsorilor, celor care au fost alături de noi şi care au făcut aceste minunate produse. Vreau să vă spun că toate au venit din sponsorizări, ca dovadă că Centrul de zi Acasă funcţionează după cum am gândit şi am prevăzut noi, nu doresc să le spun numele pentru că vor să păstreze anonimatul, aşa că în numele celor vârstnici şi în numele nostru, al Direcţiei de Asistenţă Socială, vă mulţumim pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment”, a arătat Georgeta Delescu, şefa Direcţiei de Asistenţă Socială Sighet.
„Suntem în preziua zilei de 8 martie, ziua cea mai importantă pe care noi o alocăm femeii, deşi ea face parte din viaţa noastră prin mama noastră, prin sora noastră, prin fiica noastră, prin cea care stă în spatele nostru şi ne susţine când avem nevoie. Ziua femeii tot timpul a fost un eveniment special pe care eu, de când sunt primar, l-am marcat în acest oraş, fie prin gesturi simbolice precum cel de a împărţi flori în stradă sighetencelor fie la locul de muncă, şi, iată, de când avem acest centru pe care mi l-am dorit foarte mult, încerc să aduc aici bunicile noastre”, a precizat Ovidiu Nemeş, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei.
Prin genul acesta de activităţi, persoanele care vin la centru au ocazia să socializeze şi să îşi petreacă timpul liber într-un mod recreativ.
„Au fost gesturi simbolice pe care cei de la Direcţia de Asistenţă Socială le-au făcut, îi felicit. Un moment artistic, un moment dulce cum e cel cu tortul şi eu zic că este important, că într-o comunitate unită, cum este comunitatea sigheteană, fiecare om contează şi îşi are însemnătatea lui. Astăzi este rândul senioarelor noastre, mamelor şi bunicilor noastre să se simtă deosebite şi pentru asta eu cred că orice efort am face este unul prea mic”, a mai arătat primarul municipiului, Ovidiu Nemeş.
Femeile prezente la Centrul de zi „Acasă” au avut parte de momente de neuitat.
„Este foarte bine, este prima dată când vin, am să mai vin şi la celelalte activităţi, socializez şi îmi place foarte mult. Este un lucru foarte bun şi foarte frumos. A fost o zi specială, de când am ieşit în pensie, de 15 ani, nu am mai fost nicăieri”, a spus o sigheteancă.
La finalul evenimentului fiecare femeie a plecat acasă cu o floare.