• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 25 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 15 Februarie , 2010

SIGHETU MARMATIEI / Muzeul Satului Maramuresean

* Muzeul Satului Maramuresean, un ansamblu de arhitectura si tehnica populara, este cel mai important obiectiv al complexului muzeal Muzeul Maramuresului (inscris in Lista Monumentelor Istorice, Ministerul Culturii si Cultelor - 2004, nr. crt. 399, cod LMI-2004 MM-II-a-B-04668) Muzeul a fost inaugurat la 30 mai 1981, dupa o munca asidua de elaborare si colectionare a exponatelor, inceputa in 1972 prin formularea tematicii de organizare, si continua pana in ziua de azi, prin achizitionarea de noi obiective. In ansamblul sau, muzeul se constituie ca o rezervatie de monumente de arhitectura taraneasca. Se doreste recrearea unui sat cu specific zonal, care a evoluat de la cel de tip rasfirat si risipit, prin "roirea" nucleelor initiale, la un tip "adunat". Selectionarea s-a facut dupa criterii stiintifice, avand ca baza tipologia constructiilor, evolutia in plan arhitectural, si ca sistem constructiv. In privinta acestui sistem constructiv trebuie mentionat ca, in majoritate, constructiile sunt realizate exclusiv din lemn, predominand stejarul sau gorunul si bradul sau molidul, fundatiile fiind de piatra de cariera sau de rau. Toate ulitele si potecile, fie ele drepte (principale) sau intortocheate, converg spre centrul emotional al satului: biserica. Ea este asezata pe un promontoriu, care permite bisericii sa se ridice deasupra asezarii si sa o protejeze. Aceasta biserica de lemn este cea mai veche constructie din muzeu (sec. al XVI-lea), ridicata din materiale refolosite de la o biserica mai veche (unele barne fiind datate dendrocronologic intre anii 1572 si 1614), aceasta fiind reedificata in anul 1621, in satul Oncesti (din acelasi an datand si pictura usilor sale imparatesti). Interiorul bisericii este decorat cu picturi parietale, cea reprezentand Ciuma calare cosind oamenii pentru a-si hrani calul datand din anul 1802. Muzeul cuprinde peste 30 de gospodarii, unele mobilate complet cu piesele originale. Cele mai importante case fiind Bud, Tivadar, Cupcea, Barcan, Iura (sec. XVI-XVII), populate cu instalatii si anexe gospodaresti (grajduri, garduri, fantani, piue, razboaie de tesut, prese de ulei, carute), toate realizate preponderent din material lemnos. Pentru a completa colectiile existente in muzeu au mai fost reconstruite o locuinta ucraineana, una maghiara si doua case evreiesti (in interiorul uneia fiind amenajata o sinagoga sateasca). Casele si gospodariile conservate, sunt grupate pe principalele subzone ale Maramuresului istoric: Cosau-Mara si Iza Inferioara pana la Stramtura, Iza Mijlocie, Viseu-Borsa, subzona Tisei si bazinul Ruscova.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.