SIGHETU MARMATIEI / Batalia de la Camara

* In urma cu mai bine de noua decenii, in preajma Craciunului din ianuarie 1919 (pe rit vechi), Maramuresul a fost invadat de trupele ucrainene, care au ocupat Valea Tisei, Sighetu Marmatiei si Valea Viseului pana la Leordina. La staruinta unei delegatii maramuresene, Consiliul Diligent a fost de acord ca armata romana sa ocupe Maramuresul cu un ceas mai devreme. La 17 ianuarie, fortele ucrainene sunt „zdrobite” in lupta de la Camara-Sighet. Divizat si pierdut in parte, ca o ironie, tocmai la Alba Iulia, Maramuresul este amenintat inca din decembrie 1918 de trupele ucrainene ale colonelului Vorobet. Doctorul Vasile Filipciuc, care la marea adunarea romaneasca din capitala Maramuresului, organizata in 1 decembrie 1918, s-a angajat sa infiinteze si un ziar romanesc intitulat „Sfatul”, ca organ oficial al Sfatului National Roman din Maramures, a pornit in fruntea unei delegatii spre Sibiu, pentru a cere ajutor armatei romane. La staruinta delegatiei maramuresene, in 16 ianuarie 1919, intra in Maramures Regimentul 14 din Roman, sub comanda generalului Gheorghiu. La Baia Mare, regimentul primeste ordin sa inainteze spre Sighet prin Baia Sprie. Numai ca, din cauza zapezii, soseaua din Cracesti (satul Mara, in prezent) era imposibil de trecut, capitanii decid, intr-o discutie la popota sa inainteze pe ruta Cavnic. Numai ca si aici drumurile erau ingropate de nameti, iar tunurile pareau imposibil de trecut dincolo de Deal, cu caii slabi ai regimentului. Ilie Lazar, porneste inainte spre Ocna Sugatag, ca sa aduca „intariri”. Acolo, ii cauta pe romanii refugiati si impreuna cu Mihai Pop, Longhin Mihali, Emil Ardeleanu, Vasile Lazar, merg calare prin satele Budesti, Sarbi, Calinesti si Breb, de unde aduna vreo 60 de perechi de boi cu care sa reuseasca sa traga tunurile si carutele batalionului. Regimentul 14 ajunge in sfarsit la Ocna Sugatag, unde este primit de prim-preotul plasei, Mihali Gabor. In cartea „Amintiri”, dr. Ilie Lazar detaliaza episodul: „Mare ne-a fost surpriza cand acest domn roman, dintr-o familie veche romaneasca, a iesit in intampinarea armatei romane cu doua steaguri unguresti pe pretura si cu garzile lui personale conduse de locotenentul de artilerie maghiar Marza Laczi. La somatia noastra de a da jos aceste steaguri, preotul refuza pe motiv ca: inca n-am fost absolvit de statul maghiar de juramant. Evident, revolta noastra, a tuturor, a fost mare, incat am decis sa dam jos imediat cele doua steaguri, iar garzile unguresti le-am dezarmat”. Din Ocna Sugatag, capitanul Luca primeste ordinul sa inainteze pana la Feresti, si de acolo sa trimita patrule sau tarani pana la Vad sau chiar in Sighet. Comandamentul avea nevoie de informatii precise asupra situatiei ucrainenilor din Sighet, in cele mai mici amanunte. Fratele lui Ilie Lazar, Vasile, se ofera ca, impreuna cu alti giulesteni, sa plece la Sighet, imbracati in haine taranesti, ca si cum ar merge la piata. „Informatorii” s-au intors cu informatii exacte despre pozitia si efectivele inamicilor. Soldatii trec Iza si inainteaza spre Valea Porcului (in prezent Valea Stejarului). Ajung in sat pe la 4 dimineata, cand santinela de pe podul din Vad dormea. La un foc de arma, batalionul ataca garzile si reusesc sa ia prizonieri 40 de ucraineni, armament si doua trasuri. „Prada” de razboi este trimisa la Berbesti, iar soldatii pleaca in cautarea garzilor care au reusit sa fuga. Cum atacul a fost neasteptat, „grosul trupelor” inamice de la Sighet nu apucase sa fie anuntat de prezenta armatei. Ilie Lazar povesteste in cartea sa ca, ajunsi la gara mica, soldatii aveau doua planuri de atac: „capitanul Luca este de parere sa atacam orasul frontal. Eu, in schimb, cred ca trebuie sa le tinem retragerea la Sighet. Capitanul ramane la parerea lui, se investeste in schimb, ca un pluton cu un tanar sublocotenent, cu fratele meu Vasile si cu mine, sa inaintam la Camara si acolo sa baricadam soseaua si linia ferata. Planul este imediat pus in aplicare. Capitanul Luca inainteaza frontal cu trei plutone, avand intre soldati si pe localnicii Pop Mihai, Emil Ardeleanu si Florentin Biltiu, iar noi cu plutonul in mars fortat la Camara pe linia trenului vicinal. Nu facem decat vreo 200 de pasi si apare inaintea noastra o locomotiva cu un vagon deschis ca sa ne anunte ca trebuie sa ne grabim deoarece ucrainenii fug la gara mare si se imbarca. Un transport cu vreo 300 de insi a si reusit sa scape. Al doilea transport, in schimb, ne-a cazut in sac. Sositi la locul unde trebuia baricadata si distrusa linia ferata si soseaua, imediat ne apucam de treaba, iar cu aceeasi locomotiva trimit raportul domnului capitan Luca, sa vina cu forte mai mari, pentru ca al doilea transport „ne cade”. Dupa operatia de baricadare, exact in dreptul biroului CF Maramuresene, am stiut inca din timp sa planez in pozitie pe toti oamenii, prin gradini, si o parte din ei pe malul Tisei, inspre Biserica Alba. In momentul cand soseste trenul incarcat, avand in vagoanele deschise sase mitraliere gata de tragere, iar pe locomotiva, langa mecanic, era locotenentul Vorbet, la cotitura unde erau baricadele, noi ii somam sa se predea, iar ei drept raspuns incep sa traga in noi”. Urmeaza un schimb de focuri, in care cade sergentul Iosif Gabor si un altul este ranit. Dupa o jumatate de ora de lupta, ucrainenii incep insa sa se predea, altii fug si se arunca in apele Tisei. Intre timp sosesc si intaririle capitanului Luca, asa ca victoria romanilor este asigurata. Dupa terminarea luptei, soldatii isi ingroapa camarazii si pe un fierar din Bocicoi, care a nimerit in bataia pustilor. In sunetul goarnelor, cu tricolorul infasurat pe piept, soldatii isi cara ranitii si prizonierii spre spital. Intre timp, sighetenii ies pe strazi si sarbatoresc victoria. Peste putin timp, ajunge la Sighet si colonelul Gheorghiu, care il arestase pe Mihali Gabor, cu tot cu steagurile unguresti. Ilie Lazar, povesteste ca Gabor a fost eliberat in urma interventiilor sale: „ar fi ramas mult si bine in arest, ba chiar s-ar fi adresat si acte, daca n-as fi intervenit eu la domnul colonel. Toate aceste acte nu l-au impiedicat pe acest domn, Mihali Gabor, ca, mai tarziu, in calitate de prefect liberal, sa-si bata joc de poporul maramuresean si de mine personal, arestandu-ma in repetate randuri, savarsind cele mai flagrante incalcari ale legii, voind prin acestea sa se afirme ca un prefect „mana de fier”. Cei 337 de prizonieri capturati la Camara, primii prizonieri ai armatei romane in operatiunile din Ardeal, au fost dusi la Comandamentul Diviziei Dej. La scurt timp, Consiliul Diligent a inceput reorganizarea administrativa a judetului. Intre timp, Regimentul 14 Roman a inaintat spre Peri, unde a dat lupte. Apoi, un detasament a operat spre Hust, Craia, Beregazasz. Ilie Lazar explica in cartea sa ca: „Comitetul Partidului National Roman din Maramures, transformat in „Sfat National”, a inceput preluarea administrativa a judetului pana la numirea prefectului”. Dupa o interventie la Iuliu Maniu, a fost numit primul prefect roman: Dr. Vasile Chiroiu. Maramuresul fusese ocupat de Regimentul 14 si puterea administrativa a revenit romanilor. Redeschiderea scolilor secundare „In toamna anului 1919 se deschid si scolile secundare si anume, la Sighet: Liceul de baieti „Dragos Voda”, Liceul de fete „Domnita Ileana” si scoala normala de baieti „Regele Ferdinand”. La Viseu de Sus s-a deschis Gimnaziul „Bogdan Voda”, iar peste un an si o scoala de arte si meserii pentru baieti. In 1931 ambele scoli au fost inchise din motive de economie bugetara. Aceeasi soarta a avut-o in 1938 si Scoala Normala de la Sighet, iar liceul de fete a fost transformat in gimnaziu”, se arata in Istoria Maramuresului, de Alexandru Filipascu. Alegerile parlamentare In toamna anului 1929, s-au organizat alegeri parlamentare in Maramures, fiind alesi deputatii Gheorghe Bilascu, doctor G. Iuga, doctor Vasile Chindris, doctor Vasile Pop, Teodor Bocotei si Orest Ilniczky si senatorii Andru C. Anderco, Simion Balea, Ioan Boros si Ion Pop senior. Potrivit lui Alexandru Filipascu, deputatul Ilniczky a citit in primul Parlament al Romaniei Mari o declaratie in numele poporului rutean din Maramures, prin care isi exprima liber vointa de a trai in cuprinsul hotarelor Romaniei si alaturi de poporul roman. Numai ca, fara a fi consultati, romanii de peste Tisa au fost anexati in 1920 Cehoslovaciei.