Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
SIGHET: Se fac demersuri pentru construirea a încă două blocuri de locuinţe sociale
În municipiul Sighetu Marmaţiei s-ar putea construi încă două blocuri de locuinţe sociale, asta dacă se va reuşi obţinerea unei finanţării din partea Ministerului Dezvoltării. Primele demersuri în acest sens au fost făcute deja, astfel încât la ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local, din data de 27 august, s-au alocat fonduri din bugetul local pentru documentaţia tehnică.
Blocurile ar putea fi amplasate în zona Fucs, acolo unde în 2007 s-a început construirea altor două imobile cu destinaţia de locuinţe sociale. Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 74 din 2007, municipiul Sighetu Marmaţiei a câştigat un proiect de 156 de unităţi locative în trei blocuri, două a câte 48 de locuinţe şi unul de 60. Locuinţele sociale sunt destinate familiilor evacuate din case naţionalizate. Din cele trei blocuri, două sunt în lucru, unul fiind aproape finalizat.
„În acest an, Ministerul Dezvoltării şi primarul municipiului Sighetu Marmaţiei au semnat un contract de finanţare prin care s-au primit 6 miliarde de lei vechi pentru blocul cu indicativul de construcţie C11, respectiv blocul care e aproape gata, iar C12, cel de-al doilea bloc, a primit 25 de miliarde lei vechi”, a spus Ioan Bărbuş, director economic în cadrul Primăriei Sighet.
La şedinţa ordinară a Consiliului Local din 27 august s-au luat în discuţie şi demersurile pentru cele două blocuri noi. Aleşii locali au votat pentru alocarea unei sume necesare întocmirii documentaţiei tehnice.
Astfel, în urma rectificării bugetare pentru anul 2015, a fost alocată suma de 60.000 de lei.
„Pentru blocurile astea două care sunt în discuţie trebuie să întocmim studiul de fezabilitate şi proiectele, fiind alte două imobile care încep de la zero. Noi trebuie să trimitem la Ministerul Dezvoltării studiul de fezabilitate şi de delimitare în teren a locaţiei, cu schiţe, ca să ne prindă într-o finanţare ca blocuri noi”.
Ioan Bărbuş