• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 11 Septembrie , 2015

SIGHET: S-a turnat primul strat de asfalt pe strada Lucian Blaga

Bucurie mare pentru locuitorii străzii Lucian Blaga din Sighet după ce au simţit astăzi mirosul de asfalt proaspăt. Primul strat a fost turnat în această după-amiază, spre plăcuta surprindere a sighetenilor care locuiesc în zonă. Municipalitatea a dat asigurări că lucrarea va fi finalizată până la începutul lunii octombrie.

 
 

„Lucrările pe strada Lucian Blaga, cuprinse într-un proiect demarat de către municipalitate din fonduri proprii, înaintează cu paşi repezi. Dacă săptămâna trecută firma care se ocupă de execuţia acestora a demarat decopertarea străzii, astăzi deja se toarnă asfaltul”.

 

Locuitorii acestei străzi au aşteptat de foarte mult timp să beneficieze de condiţii optime de circulaţie, asta deoarece strada era plină de gropi şi nu de puţine ori şoferii şi-au stricat maşinile circulând pe acolo.

 

„Am aşteptat de mult să vedem asfalt şi pe strada noastră. O să fie într-adevăr foarte frumos şi ne bucurăm de lucrări, că ne-am săturat de atâtea gropi câte erau. Aşteptăm să se reamenajeze şi spaţiile verzi, trotuarele au fost deja puse la punct, aşa că nu ne mai dorim nimic altceva, astea erau problemele cu care ne confruntăm noi, locuitorii acestei străzi”, spune un sighetean.

Proiectul prevede modernizarea a trei străzi importante din municipiu - Simion Bărnuţiu, Lucian Blaga şi Szilagy Istvan - pe parcursul a trei ani. Termenul de finalizare a lucrărilor este sfârşitul anului 2016. Anul viitor, în luna aprilie, urmează să se finalizeze acest proiect prin asfaltarea carosabilului şi reabilitarea trotuarelor pe strada Szilagy Istvan, care leagă tronsonul din cartierul Independenţei şi până în strada Bogdan Vodă. Valoarea proiectului este de peste 3 milioane de lei.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.