SIGHET / Lupta pentru integritatea tarii

* In 1945 « Congresul Poporului din Maramures » a incercat sa alipeasca judetul nostru la Ucraina Subcarpatica. Daca un grup de maramureseni curajosi si patrioti n-ar fi strigat : « Mama este una si aceasta este Romania! », astazi probabil am fi vorbit ucraineana si am trece in Romania pe baza de viza. In decembrie 1944 se preciza intr-un buletin contrainformativ ca „in Ardeal toate organele administrative si politienesti sunt de origine maghiara sau semita, nu romani”. La 28 decembrie 1944 se constituie Consiliul FND pentru partea de nord a Transilvaniei, iar la mijlocul lunii februarie s-a tinut la Cluj Conferinta Consiliilor FND din judetele partii de nord a Transilvaniei, la care au participat prefectii si subprefectii din cele 11 judete, care adopta Programul de guvernare al FND. Din cauza opozitiei sovietice exercitate de maresalul Rodion Malinovski, presedintele Comisiei Aliate de Control pentru Romania, „comisariatul nu a putut sa se instaleze la sediul proiectat, la Cluj, si a vegetat chinuit, la Bucuresti, in continua nadejde a posibilitatii unei activitati pe teren, efective” – cum marturiseste Dr. Ionel Pop, seful Comisariatului pentru administrarea Transilvaniei eliberate, infiintat conform Legii nr. 487/10 octombrie 1944. Mai mult, autoritatile politice romane sunt silite sa recunoasca, prin Decretul Regal din 24 octombrie 1944, ca teritoriul Transilvaniei eliberate intra in „masura recuririi”, sub autoritatea Comandamentului general al etapelor, adica introducerea administratiei militare sovietice. Astfel, toti prefectii si primarii numiti de Guvernul Roman sunt inlaturati si pusi in locul lor prefecti si primari de orientare comunista. Administratia militara sovietica s - a exercitat din 24 octombrie 1944 pana la 13 martie 1945, prin intermediul Comitetului Central Consultativ al FND, de orientare comunista. Autoritatile romane au inceput sa fie inlaturate de catre comunisti, in ciuda legislatiei romanesti. Singurul judet din cele 11 in care administratia militara ruseasca nu a putut fi instalata este Maramuresul. Dupa Banat si Moldova, Maramuresul a fost a treia provincie aflata in pericol de a fi smulsa din trupul Romaniei. Desi eliberat de sub horthysti de Armata a 4-a romana, sovieticii au introdus si aici un regim de ocupatie, numind ca prefect un avocat ucrainean, Ivan Odoviciuc. Reprezentantul Comisiei Aliate de Control, generalul Zaharascenko s-a instalat la Sighet si aprobat cererile ucrainenilor indreptate catre Stalin, care solicitau alipirea Maramuresului la Ucraina Subcarpatica. Cererea era sustinuta si de presa pro-sovietica, asa ca, in scurt timp s-a creat un adevarat curent de opinie, tot mai vehement si tot mai insistent, care dorea dezlipirea Maramuresului din Patria-Mama. Amenintati de o noua stapanire straina, maramuresenii au pregatit in 5 martie o adunare la Sighet. Fiecare comunitate si-a trimis invatatorii si preotii. Iar in centrul manifestarii se afla primarul Borsei, Gavrila Mihali - Strifunda, care cerea demiterea lui Odoviciuc, anularea cererii abuzive de alipire a Maramuresului si U.R.S.S. si numirea unui prefect roman. Cand primarului Borsei i se cere sa contrasemneze cererea de alipire a Maramuresului la URSS, post factum, Mihali, raspunde ca nu el ci comunitatea trebuie sa decida pe ce drum vrea sa mearga; iar ca sa afle raspunsul sa vina duminica cand borsenii se vor pronunta. La „referendum” borsenii au spus „NU”, iar Mihali i-a sustinut. Se spune ca, la auzul cuvintelor lui Strifunda, delegatul « Congresului Poporului din Maramures », care a venit sa dea « vestea buna » a alipirii la U.R.S.S. ar fi raspuns ca : « Daca Borsa nu vrea sa adere, daca va incapatanati, nici nu e nevoie. Ne putem uni si fara Borsa. Dar vom pune granita la Valea Hotarului, vom ridica un zid inalt si atunci veti muri aici sufocati, izolati in munti, fara legaturi cu nimeni”. Primarul nu credea in referendumuri organizate pe timp de razboi! Si adunarea borsenilor nu numai ca a raspuns NU alipirii la URSS, dar a si cerut conducere romaneasca pentru Maramures. Amenintarile delegatilor "Congresului comitetelor poporului" veniti la adunare, nu i-a frant, ci dimpotriva. Primarul a organizat cateva mii de voluntari, unii mai tineri au fost instruiti sa poarte arme, ceilalti in detasamente pedestre si de cavalerie, altii insarcinati cu aprovizionarea, si peste o saptamana au plecat din Borsa spre Sighet, la inceputul lui martie, sa rezolve problema. Potrivit studiilor legate de rezistenta armata anticomunista din Romania : « celor din Borsa li s-au adaugat taranii din satele de pe vile Izei si Viseului. Celor din Borsa li s-au adaugat taranii din satele de pe vaile Izei si Viseului. In fruntea coloanei, calare, mergea Gavrila Mihali-Strifunda. La Dragomiresti, coloana s-a oprit si a fost trimisa o delegatie din trei membri care sa discute cu reprezentantii Comisiei Aliate de Control si ai Comandamentului sovietic. Raspunsul a fost negativ. Strifunda cu borsenii lui inarmati au evitat conflictul deschis si s-au intors. Ceilalti au mers pana la Vadu Izei, unde podul era aruncat in aer de ungurii in retragere. Acolo, oamenii lui Odoviciuc in uniforme sovietice au deschis foc de arme de pe malul opus. Au cazut cativa romani. Au inceput arestarile. Se urmarea prinderea conducatorilor. Gavrila Mihali-Strifunda, s-a dus la Cluj, unde a reusit sa ajunga la Petru Groza si sa-i inmaneze un memoriu ». In 7 aprilie 1954, Odoviciuc a fost destituit si s-a refugiat in Ucraina. Dar a inceput totodata urmarirea si arestarea celor care au participat la miscarea pentru integritatea tarii. „In primul rand nu cred ca toti maramuresenii au hotarat sa adere la Ucraina Subcarpatica. Si apoi, daca atata amar de veacuri n-am pierit si am stat aici neclintiti ca muntii care ne inconjoara, nici de acum incolo nu vom pieri ! Daca veti inalta un zid la Valea Hotarului credeti ca ne veti desparti de ceilalti frati ? Nu ! Nu cred ! Borsa-i mare, borsenii-s multi ! Vointa noastra-i si mai mare, avem atata tarie si vointa, incat vom strapunge pietrosul si tot vom ajunge la mama noastra, Romania. Pruncul nu poate fi despartit de la sanul mamei sale. Mama este una si aceasta e Romania !” – Gavrila Mihali Strifunda. Cererea comitetului judetean catre Stalin In ziarul « democrat » „Poporul”, din 7 februarie 1945, apare scris cu litere de-o schioapa, pe prima pagina : « Traiasca unirea Maramuresului cu Uniunea Sovietica! » si cererea comitetului judetean a poporului din Maramures, catre maresalului Stalin in care, populatia pro-rusa se plangea de « cotropirea » romanilor si isi exprimau fidelitatea fata de « prea-iubitul parinte » : « Privirea noastra am indreptat-o intotdeauna numai spre Rasarit, caci de acolo am asteptat eliberarea si mantuirea. Poporul nostru de veci doreste sa se uneasca cu poporul ucrainean de dincolo de Tisa ». Alaturi de Mihali Strifunda, numerosi tineri si oameni politici sau de cultura romani au avut o contributie importanta la lupta pentru impotriva alipirii Maramuresului. Unul dintre ei a fost Dr. Ioan Biltiu Dancus, nascut in Ieud la 13 martie 1892, fiind cel mai mare dintre cei 8 copii ai invatatorului Petru Biltiu-Dancus. Scoala primara a facut-o cu tatal sau, urmand apoi gimnaziul din Sighetu Marmatiei; elev eminent, ar fi urmat sa-si continue studiile la Budapesta cand moartea prematura a tatalui sau l-a determinat sa se inscrie la Scoala pedagogica, pe care o termina in 1912 ca sef de promotie. Este numit invatator in satul Slatina. Ioan Biltiu-Dancus a activat si in domeniul gazetariei, articolele sale evidentiindu-se prin obiectivitate si documentare. A redactat de asemenea lucrarile "Legende maramuresene" si "Heraldica Maramuresului". In 1940 hotaraste sa ramana alaturi de conjudetenii sai, suferind urmarile prigoanei hortiste: lagarul si inchisoarea. Din aceasta din urma a fost eliberat in toamna anului 1944, in imprejurarile apropierii trupelor romanesti. Istoria se repeta. La inceputul anului 1945, Ioan Biltiu-Dancus a redactat un memoriu privitor la drepturile inalienabile ale Romaniei in Maramures; prin fostii sai elevi, actul primeste mii de semnaturi. Ajuns la Bucuresti, actul are un anumit rol in reinstaurarea administratiei romanesti in Maramures. S-a stins din viata in 1952, la varsta de 60 de ani.