Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
SIGHET: Lucrările de modernizare schimbă faţa oraşului
Lucrările privind modernizarea Sighetului prind tot mai mult contur. Acest lucru poate fi observat şi prin finalizarea lucrărilor din zona Big, unde recent au fost instalaţi stâlpi de iluminat cu becuri cu consum redus de energie, dar şi copăcei ornamentali. Zona a primit o cu totul altă înfăţişare, mai ales că acolo nu s-a intervenit de mai bine de 10 ani.
Chiar dacă a existat un oarecare deranj pentru sigheteni din cauza lucrărilor, până la urmă a meritat ca aceştia să aibă răbdare, deoarece zona arată cu totul diferit.
Sighetenii sunt mulţumiţi de felul în care arată zona şi aşteaptă cu mult interes şi alte lucrări de modernizare în oraş.
„Este o lucrare foarte bună, mai ales că s-au montat becuri de iluminat led şi nu consumă. Dar eu cred că ar trebui schimbate celelalte, adică reţeaua de telefonie şi internet să vină pe sub pământ, dacă tot oraşul este în construcţie. Lucrarea aceasta îmi place, este de nota 10, îmi place tot ce este aici, ar trebui ca tot oraşul să fie la fel, deci este o lucrare foarte bună. Îi mulţumesc primarului sau la cine a fost cu ideea pentru că în sfârşit este ceva bun pentru oraş”, a spus un sighetean.
„Este foarte frumos, arată foarte bine şi mi se pare că este o investiţie bună şi arată mai bine faţă de cum era înainte”, a precizat alt sighetean.
Odată cu finalizarea acestor lucrări, cei din cadrul Serviciului Public de Gospodărire Urbana au în plan să refacă şi platoul din faţa bisericii „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, unde vor fi montate bănci şi copaci, astfel că zona va deveni, după modernizare, o adevărată atracţie pentru sigheteni.