Şi tot zbor / Zece

De când ne ştim, cifra zece este un atu al performanţei, al maturităţii şi al excelenţei. Zece sunt poruncile la care, atunci când nu ştim ce legi se aplică locurilor sau rolurilor noastre, trebuie să ne supunem pentru a fi siguri că nu greşim; zece sunt cifrele după care ne ordonăm, clipă de clipă, dimensiunea existenţei; zece e nota care ne dă dovada ştiinţei; când eram mici, ne uitam cu jind la cei de clasa a zecea, care deja intrau în lumea celor mai mari; zece e punctul de reper care ne ordonează privirea spre un ideal şi spre eternul mereu-înainte...

Zece este pragul de rezistenţă al relaţiilor omeneşti, e promisiunea aşteptărilor din adolescenţă în scopul apropierii de Celălalt, e timpul dăruit pentru coacerea iubirii, e spaţiul în care ne mişcăm pentru a ne transforma în făpturile de abur ale împlinirii întru frumos... Zece e plinul, deplinul, seninul, divinul... Odată trecuţi de magia cifrei şi de pragul acesteia, se reia timpul şi trăirea, sub semnul unui mare adaos: unu spre zece, doi spre zece, trei spre zece etc.

Zece e cifra care ne dă maturitatea unei relaţii şi e timpul pe care îl alocăm, poate inconştient, răbdării; e momentul după care cei din jur se cern de noi şi de nevoi, e ceea ce rămâne din traseul nostru presărat cu destinele celorlalţi; e piatra de încercare dincolo de care unii oameni ne învaţă să fim mai buni, ne dezvaţă de răul lumii şi ne ajută să dăm la o parte balastul care ne înconjoară... E raţiunea inimii prin care unii oameni ne dau puterea de a respira altfel, iar fără ei, parcă nici aerul din jur nu ne mai e suficient, noi căutându-le, tot mai mult, proximitatea...

Zece este ceea ce rămâne atunci când parcă nimic nu mai este, sau este ceea ce este atunci când nimic nu pare să ne fi rămas, zi după zi sau ceas de ceas, e zbaterea dintr-o aripă ce naşte-n trecătoarea clipă o promisiune şi un vis de mult, mult aşteptat, promis. Pentru că Zece e plinul, deplinul, seninul, divinul...