Şi tot zbor / Zborul liber

Să întinzi mâinile spre cer şi să te arunci spre locul unde, ani la rând, privirea ţi-a fost înălţată, căutând infinitul... Să îţi învingi teama, să îţi depăşeşti limitele, sfidând legea gravitaţiei şi să guşti din cerul de sub tine... Să te laşi cuprins de bucuria fără de margini a căderii libere, iar apoi, cu respiraţia tăiată, să îţi controlezi zborul, într-o linişte de o poezie pe care nu o poţi compara cu nimic din ce ai trăit până acum... Să te simţi deopotrivă cu norii, cu cerul şi păsările şi să fii tu stăpânul propriului tău zbor.

Să te înţepe ochii de atâta infinit, să vezi că dimensiunile se schimbă, că pământul nu mai e aşa mare cum credeai, să auzi sunetul paşilor tăi nefăcuţi prin cer, iar mişcarea mâinilor sau a degetelor să îţi schimbe direcţia plutirii, să trăieşti din plin nuanţele luminii din jur, într-un extaz al culorilor pe care ai vrea să îl prelungeşti la nesfârşit, să guşti din nori şi să simţi că faci parte din văzutul şi nevăzutul lumii, să simţi că timpul se dilată şi că nu mai există nimic în afară de tine şi de marele glob pământesc, cu care intri în rezonanţa zborului...

Încet, încet, în plutirea ta nedescrisă în cuvinte, să vezi cum cresc copacii şi drumurile şi casele, iar în căderea ta controlată să îţi cauţi punctul spre care te îndrepţi pentru a fi din nou unul din cei mulţi. Odată ajuns jos, să funcţionezi din nou după legile pământene pe care le binecunoşti, însă zâmbetul tău larg şi gustul infinitului să facă parte din tine. Pentru că, de acum, tu ştii că eşti altfel. Între timp ai devenit un iniţiat care a văzut, a simţit, a auzit, a trăit, a gustat şi a cunoscut zborul. Iar gustul acesta al bucuriei nemaiîntâlnite îţi dă puterea de a te ridica deasupra grijilor pe care le aveai până atunci şi îţi clădeşte detaşarea care, de acum înainte, îţi poate schimba – în bine – viaţa.