Şi tot zbor / Zâmbetul

Zâmbetul este expresia absolută a luminii pe care poate să o degaje un om obişnuit. Prins la mijloc între sobrietatea asumată (sau cel puţin afişată) şi râsul, cu toate paletele lui de nuanţe, de la cel protocolar şi până la cel care exprimă teamă, zâmbetul este, din start, liantul universal care depăşeşte prejudecăţile, religiile, rasele sau culorile pământenilor. Nu întâmplător el este prezent, obsedant de afişat, în imortalizări fotografice ca registre ale fulguranţei, de cele mai multe ori false expresii ale bunei dispoziţii şi până la datorii de serviciu, elementul esenţial al fişei posturilor din cadrul multinaţionalelor, companiilor aviatice, firmelor care au ca materie primă, dincolo de obiectul principal de activitate, banul. Zâmbetul este cel mai bun fard pe care îl poate purta o femeie, cea mai potrivită haină pentru orice ocazie la care participăm.

Mă uit la zâmbetul minunat de nevinovat al copiilor, la cel şăgalnic al adolescenţilor, la cel inocent al îndrăgostiţilor, la cel plin de tâlc al adulţilor care trăiesc un deja-vu sau la cel plin de timp al bătrânilor – dintre toate, cel al sufletului de lângă mine are lumina şi candoarea unui început.

Am cunoscut şi zâmbetul absolut – cel care persistă de seara, după dezbrăcatul de taine şi haine şi rugăciuni şi până dimineaţa, la bucuria reîntregirii întru fiinţarea diurnă. Fără temeri sau ocolişuri, fără fardul rolurilor asumate pe moment, doar ca expresie a bucuriei de a fi, de raportare la celălalt ca la absolutul unei împreună-fiinţări. Iar aici zâmbetul are toată gama de nuanţe ale luminii, de la bucuria simţurilor, la mângâierea cu privirea, de la savoarea clipei, la candoarea descoperirii, de la încrustarea cu timp şi fără de timp a strălucirii şi graţiei şi până la nobleţea lumii divine de lângă noi. A zâmbi mai des nu numai că ne face mai buni, dar, prin reflexie, contaminează cu lumină lumea din jur şi ne face să fim mai aproape de cer, de îngeri, de El, de noi înşine.