Şi tot zbor / Wolf Messing

Foarte puţin se cunoaşte, în rîndul nespecialiştilor, despre Wolf Messing. Cel mai mare hipnotizator şi cel mai bun telepat din istoria omenirii trece, aşa cum a făcut-o în nenumărate rînduri, prin viaţă sau prin ne-viaţă, discret, chiar dacă legenda lui este una care ar trebui ştiută mult mai bine. Este celebră – în rîndul specialiştilor – fapta lui dintr-o zi mohorîtă de noiembrie 1940, cînd a trecut neremarcat pe poarta bine păzită de ofiţeri înarmaţi din Kremlin fără a fi întrebat nimic de nimeni. Apoi, cu un calm desăvîrşit şi cu o linişte pe care noi, oamenii de rînd nu ne-o putem explica, a străbătut coridoarele pline de gărzi din palat şi a ajuns, pe un traseu pe care nu îl mai făcuse pînă atunci, la uşa unuia dintre cei mai bine păziţi oameni ai istoriei de atunci: Iosif Visarionovici Stalin.

Aici ofiţerul de serviciu îl salută ferm, luînd poziţia de drepţi, deschizîndu-i calea, iar Messing apasă ferm pe mînerul uşii celui mai temut om din Uniunea Sovietică. Stalin se ridică uimit, nedumerit şi chiar contrariat şi exclamă: „Incredibil! Cum ai reuşit să treci de toate gărzile şi să ajungi până aici?” „E foarte simplu, tovarăşe Stalin! Le-am inoculat în minte tuturor că eu sunt Lavrenti Beria, şeful aparatului poliţienesc!”, a răspuns zâmbind bărbatul.

Cu cîteva zile înainte, telepatul a avut o întîlnire cu Stalin care l-a supus acestei provocări, neavînd încredere în capacităţile sale, spunîndu-i să vină la ora 10 dimineaţa în cabinetul lui. Se spune că o astfel de provocare era o nebunie pe care nu mulţi şi-ar fi asumat-o, o tentativă similară cu sinuciderea. Messing a acceptat-o spunînd: „Am să execut ordinul dumneavoastră şi am să vă demonstrez că pot penetra întregul sistem de apărare al Kremlinului! Pentru că eu sunt Wolf Messing!”

De la citirea gîndurilor la iluzionism, de la reprezentaţii de scenă şi pînă la provocări care au trecut barierele unor sisteme întregi de securitate, Messing a reuşit să facă lucruri pe care psihologia, azi, nu le înţelege în totalitate. Explicaţia sa a fost una extrem de simplă: “Nu este vorba despre citirea gândurilor ci, mai corect spus, citirea muşchilor. Când un om se gândeşte intens la ceva anume, celulele nervoase din creier transmit impulsuri către toţi muşchii din organism. Această acţiune nu este vizibilă ochiului neiniţiat, eu însă o captez imediat şi o preiau sub control. Şi astfel, transmit cu uşurinţă subiectului comenzi la nivel subconştient, fără să avem un contact direct”.