Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Şi tot zbor / Unor Mari Oameni
Am avut privilegiul, la un moment dat, să fiu singurul român participant la un curs de aviaţie, la celălalt capăt al lumii. Şi, mai mult decât acest privilegiu, în ultima zi mă desemnează colegii pe mine să fiu cel care să le scrie profesorilor câteva cuvinte, din suflet!
Mă cutremur puţin (neaşteptându-mă la o astfel de provocare), pentru că nu ştiu dacă ce pot eu să gîndesc ar putea satisface pe de o parte o audienţă aşa diferită (specialişti în domeniul aviaţiei din toate cele 5 continente!), iar pe de altă parte percepţia unor oameni atât de experimentaţi cum sunt cei deja citaţi. Inspir adânc şi, printre concluziile din ultima zi, sărind peste pauze şi foarte puţinul timp de răgaz pe care l-am avut acolo, iau o coală şi încep să scriu ce şi cum am simţit, lăsând stiloul să curgă prin filtrul inimii şi al raţiunii…
Oamenii spun că viaţa este un miracol. Şi este. Cu toate aspectele ei, de la naştere şi până la sfârşit, cu toate surprizele şi provocările ei.
Oamenii mai spun că zborul este un miracol. Zborul a fost întotdeauna o provocare pentru omenire, iar în zilele noastre, dincolo de miracol, este o experienţă care ne face mai buni. Oamenii implicaţi în aviaţie sunt întotdeauna diferiţi: ei au văzut, trăit şi simţit realitatea unui miracol. Iar instructorii din aviaţie sunt persoane cu abilităţi speciale, având puterea de a ne face pe noi mai buni nu numai în munca noastră, ci şi în viaţa noastră de fiecare zi.
Am dori să vă mulţumim pentru excelenta oportunitate pe care ne-aţi dat-o în aceste zile: ne-aţi învăţat, ne-aţi instruit, ne-aţi provocat. Ne-aţi deschis lumini în suflet care vor dura tot atât de mult cât vom iubi aviaţia. Iar noi o vom iubi întotdeauna pentru că aviaţia este şi bucuria zborului, dar şi frumuseţea miracolului. Şi tuturor oamenilor le plac miracolele din viaţă. Pentru aceste lucruri, dar nu numai, avem două mici cuvinte pentru dumneavoastră: vă mulţumim!
La festivitatea decernării diplomelor, simţim cu toţii greutatea şi solemnitatea momentului, când reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe ne felicită şi ne îndeamnă să nu lăsăm niciodată deoparte principiile de muncă şi sfaturile de viaţă învăţate aici. Noi am reuşit în viaţă pentru că am crezut în ce facem şi nu am abdicat niciodată de la aceste principii. Citându-l pe Ted Turner, nu cedăm deloc pentru că învingătorii nu abandonează niciodată, iar cei care cedează nu câştigă niciodată! – ne spune Caj Frostell.
Iar aviaţia este întotdeauna un domeniu al victoriei.