Şi tot zbor / Spectacolul străzii

Una din primele percepţii pe care le ai, ca turist, trecând prin diferite ţări sau oraşe, este dată de spectacolul străzii. Cu bunele şi cu relele lui, cu formele de manifestare de o diversitate uimitoare, greu de înţeles, de neacceptat în diferite coduri culturale,în nuanţe şi culori de foarte multe ori greu de descris în cuvinte. Am avut parte, pe patru continente, de spectacole diferite, de la liric la tragic, de la comedie la dramă. Am înţeles de ce - şi cum - poate să „te fure” un astfel de spectacol.

El compune, creează, stimulează, provoacă, pătrunde - iar, până la urmă, trecătorul este cel chemat să participe. „Lumea este o poveste infinit nuanţată” - o spune admirabil Borges, iar pătrunderea noastră în poveste, ca urmare a chemării sau atracţiei este, de ce să nu o recunoaştem, inevitabilă. Nu poţi sta deoparte atâta vreme cât sub ochii tăi se performează noul, se întâmplă provocarea, se manifestă viaţa. Nu poţi evita impactul cu ce e în jur prin refuz sau negare. Pentru că spectacolul străzii se performează, mereu, cu sau fără voia noastră. Şi noi devenim, în această piesă, actori.

În faţa mea, un grup de tineri se manifestă din plin, cu toată exuberanţa vârstei şi a energiei pe care doar o anumită perioadă a vieţii ţi-o poate da. Îi văd că vibrează, trăiesc, există. Simt ne-constrângerea şi ne-limitarea, pentru că nu au prejudecăţi sau bariere. Vârsta la care ai impresia că viaţa e veşnică le dă puterea de a nu se încadra în canoane, de a nu şti că ele există sau de a le nega, în cazul în care le-au fost arătate.

Lecţia pe care ne-o dă spectacolul străzii e că viaţa trebuie trăită acum şi aici. Nu în trecut sau cu speranţa unui viitor care parcă nu mai vine niciodată, cum pare să fie cazul nostru, al românilor. E destul de greu să înţeleagă acest lucru un popor care a fost, vorba lui Noica, mereu întru ceva. Sau între două lumi - una trecută, cu glorii sau fapte şi una viitoare, cu speranţe şi vise. Cele două lumi sunt, în fapt, şi două orizonturi geografice clar definite, cu două culturi opuse, cu mentalităţi diferite. Noi, însă, nu facem parte nici din orient, nici din occident. Spectacolul străzii nu are nici forma unei manifestări occidentale discrete, dar nici parfumul de ambră şi mosc al unui orient înţepător.

Suntem deopotrivă de orientaţi spre o Vienă râvnită, însă cu profunde - şi de netăgăduit - accente balcanice.

Suntem, în stilul nostru, în loc să ne definim un stil propriu, tributari spectacolului străzii. Ne pricepem la toate şi nu acceptăm părerea altora. Suntem politicieni ieftini şi nu ştim care ne sunt principiile. Sau nu le avem.