Şi tot zbor / Sensul creaţiei

Adevărul şi frumuseţea nu pot triumfa la suprafaţa lumii, ele sunt înălţate pe cruce şi numai prin misterul răstignirii renaşte roza vieţii universale – o spune admirabil Berdiaev în Sensul creaţiei.

Celebrul gânditor rus, acest liber cugetător credincios, cum îi place să îşi spună, este unul dintre cei care, aşa ca şi marii clasici ruşi, captează şi captivează, cântând şi încântând natura umană. Pentru că omul este, prin natura lui, mai aproape de Dumnezeu decât de lume; dacă, în relaţia lui cu lumea el nu este mai mult decât un simplu individ, în raport cu Creatorul el devine, la rândul lui, realizat ca persoană, ca întreg, ca un creator eliberat de lume. Existenţa noastră se desfăşoară între individualitate şi personalizare, între creaturi şi creatori. Răspunsul nostru la actul creaţiei nu este altul decât să fim, la rândul nostru, creatori.

Opera lui Dumnezeu a putut fi coruptă prin păcat, iar operei omeneşti îi revine sarcina de a restaura, împotriva păcatului, orizontul mântuirii – spune Andrei Pleşu referitor la Nikolai Berdiaev. Există o strânsă legătură între creaţie şi mântuire, după cum creaţia este în tot şi în toate, crede Berdiaev: în filosofie, microcosmos, macrocosmos, existenţă, ascetism, sfinţenie, libertate, frumuseţe, morală, mistică etc.

Omul este un rod al creaţiei după cum gesturile sale trebuie să fie instauratoare, creatoare. Răspunsul bun la judecata lui Christos nu este altceva în versiunea lui Berdiaev decât puterea de a personaliza un act creator. Şi, atâta vreme cât noi suntem, la rândul nostru, instauratori, făcători, creatori, reuşim să dăm actului creaţiei, celor şapte zile, o permanentă zi a opta, care face legătura dintre Dumnezeu şi noi, repunând în mişcare actul facerii.

Sensul creaţiei noastre nu este altul decât de a deveni, la rândul nostru, contemporani cu orizontul mântuirii, al începutului, al eliberării.