Şi tot zbor / Scwäbisch Hall

Oraşul de poveste tronează pe dealurile ce cuprind una dintre cele mai bogate regiuni din Germania în domeniul viticol. Apropierea de el stă sub semnul şerpuirii, atipic pentru infrastructura care deserveşte accesul către burg-urile nemţeşti. Chiar şi intrarea în oraş se face neaşteptat, întortocheat, cotit, parcă pentru a nu deranja calmul şi pacea rîului ce îl străbate.

ScwäbischHall pare desprins din poveştile cu zîne, gnomi şi magi. Alăturarea de stiluri şi culori dau privitorului o senzaţie de irealitate, transpunîndu-l în lumea pe care, în copilărie, şi-a creat-o sau a văzut-o în cărţile de colorat. Mai presus de această stare de încîntare a privirii este senzaţia de ocrotire şi familiaritate pe care ţi-o dă acest loc. Parcă e universul uitat unde ai fost, o vreme, acasă, iar acum, fără să îl fi căutat, îi eşti din nou părtaş. Surpriza şi bucuria întoarcerii acasă e completată de reflexele unui cer îmbujorat şi de apusul roşiatic, stors parcă de lumina strugurilor sîngerii...

Momentul de vîrf al serii îl dă catedrala din centrul oraşului, situată şi în cel mai înalt punct al lui. După anevoia unui drum pe străzi la fel de minunate, un evantai de scări se arată privirii, iar în capătul lor începe măreţia teutonă: o construcţie de piatră de o impozanţă altfel, care adună destine şi împarte lumină, ocroteşte şi eliberează, clădeşte şi motivează, vesteşte şi binecuvîntează... De altfel, patronul ei spiritual este Sfîntul Mihail, vestitorul, ocrotitorul, dăruitorul. Interesantă e şi intrarea propriu-zisă, mică, subdimensionată, pe un portal îngust. Odată ce eşti intrat, ai în faţă un pilon înalt, pe care, de la nivelul privirii în sus, Sfîntul Gheorghe omoară balaurul.

Adevărata splendoare se completează aici, printr-o deschidere neaşteptată! După ce ai trecut de drumurile şerpuitoare, după ce cu efort mare ai urcat zeci de trepte abrupte, odată trecut de portalul îngust şi de uciderea balaurului, deschiderea şi intrarea se fac sub semnul luminii inundante. Iar aceasta este, de fapt, doar starea ce premerge intrarea în biserică, unde ţi se taie respiraţia şi sufletul vibrează, ca după trecerea tuturor probelor iniţiatice.