Şi tot zbor / Puerto Vallarta

Puerto Vallarta este unul din oraşele mexicane care, în ultimul timp, vrăjeşte turistul prin tradiţia pe care o performează, splendoarea locurilor şi sensibilitatea oamenilor.

De la turişti veniţi aici pentru a-şi petrece, în mod festiv, vacanţele de lux în hoteluri de cinci stele şi până la oameni simpli, dornici de a-i ajuta pe ceilalţi şi de a contribui la răspîndirea luminii sufleteşti, evantaiul este foarte larg. Din ultima categorie fac parte şi voluntarii veniţi la Nuestra Tierra pentru a da o mână de ajutor semenilor, pentru a alina suferinţele bătrânilor sau pentru a da speranţă copiilor din orfelinate sau pentru a proteja broasca ţestoasă marină, una din speciile pe cale de dispariţie şi protejate până la sacrificiu de cei de la Nuestra Tierra.

Dacă din Europa Mexicul se vede ca ceva exotic, aici trăieşti din plin acest sentiment… În programul de voluntariat vin în fiecare vară 30-40 de tineri, dornici de aventură, oameni care simt că au ceva de dat sau pur şi simplu curioşi. Nu ştiu în care categorie mă încadrez. Antropologic vorbind, o cercetare în parcă uitatele de lume sate mexicane este ceva de ordinul visului. European vorbind, a sta într-un loc tot atât de faimos ca şi Acapulco pare o evaziune de neînlocuit. Omeneşte, totul este tentant şi provocator.

Am ajuns să îi cunosc şi eu pe câţiva dintre cei care vin şi se dedică, de la câteva zile şi până la un an sau chiar mai mult, unei vieţi în care legile existenţei lor de până atunci îşi pierd chiar şi senzaţia de amintiri. Văd în jurul meu tineri din Olanda, Belgia, Anglia, Italia… sunt oameni care vin pentru a oferi; sunt oameni care se adună pentru a clădi împreună temple de lumină pentru cei fără speranţă. Mă simt, văzându-i şi cunoscându-i, solidar cu locul de unde vin - Europa. Mă simt pentru prima dată în totalitate parte din continentul care de multe ori se construia în mintea mea ca un spaţiu al depărtărilor. Mă simt mai european ca niciodată şi îmi dau seama că Nuestra Tierra este, în realitate, un spaţiu al iniţierii. Este a învăţa să fii împreună, este a cunoaşte şi a trăi sub semnul dăruirii; mult mai mult decât o lecţie, este un mod de a fi pe care ei, cei de aici, îl produc şi îl performează…

Învăţ şi eu, puţin câte puţin, zilnic din acest mod de a fi; din lucruri mărunte şi până la adevărate gesturi ultimative, Nuestra Tierra mă învaţă să dau chip gândului de abur nematerializat până acum nici măcar sub forma unei idei fugare cum că a fi om înseamnă mai mult decât a locui un spaţiu, înseamnă a fi cetăţean al lumii.

La celălalt capăt al lumii, mă simt deopotrivă de familiar ca şi acasă; Vallarta este parcă o altă faţă a oraşului meu. Şi îmi dau seama că niciun loc nu este prea îndepărtat pe acest pământ spre a putea exclama, din toată fiinţa: „Acesta este pământul nostru!”