Şi tot zbor / Preotul din Maramureş

Mi-a spus azi cineva că undeva, într-un sat din Maramureş, a găsit un preot care adună gânduri frumoase şi frânturi de lumină. Printre lucrurile cu care îşi înconjoară plinul zilelor, desele drumuri la bolnavii din sat sau vizitele la cei pe care îi păstoreşte cu multă dăruire, avea adunate şi gândurile mele, decupate cu grijă din ziare sau publicaţii periodice.

Am avut un sentiment de o bucurie nestăvilită, similar cu cel pe care l-am mai trăit în două momente din ultimul an. Primul a avut loc în cabinetul unui doctor, căruia întâmplător i-am făcut o vizită şi care la un moment dat mi-a arătat cum sub documentele de lucru avea câteva foi cu articole scrise de mine - le citesc aproape zilnic, mi-a spus, şi îmi fac zilele mult mai uşoare.

Al doilea s-a întâmplat în biroul unui director de şcoală; după o discuţie tehnică, înainte de despărţire, mi-a arătat cum la capătul agendei de lucru avea o foaie cu o rugăciune - a preoţilor de la Mănăstirea Optina, pe care eu o publicasem în cartea mea de debut, cu aproape 20 de ani în urmă… Nu sunt un om umblat la biserică prea des, dar rugăciunea aceasta o citesc zilnic şi mă ajută mult să trec mai uşor peste greutăţile zilei - au fost cuvintele cu care mi-a completat curiozitatea mirării.

Gestul preotului de azi, pentru care eu nu eram decât un nume cu care nu ştia cum să ia legătura - şi mare i-a fost mirarea când, aflând cu mare bucurie despre el, l-am sunat - însoţit de cuvintele lui: Să nu te laşi niciodată, să mergi înainte, că ai sprijin mare de la Cel de Sus, iar eu mă voi ruga pentru tine!, m-a umplut de lumină şi energie. Gândurile sau faptele oamenilor mari (şi de cele mai multe ori neştiuţi) din jurul nostru ne fac, aproape întotdeauna, să ne adunăm din rămăşiţele zilei, să putem călători până la capătul nopţii sau să ne putem juca cu mărgelele de sticlă ale evenimentelor de peste timp. Să ne ducem crucea cu demnitate, cu fruntea nebrăzdată de loviturile sau biciuirile celor care ne vor răul. Un preot, un doctor şi un profesor - oameni pentru oameni; sunt oameni de care, probabil, dacă nu făcea întâmplarea să aflu, nu aş fi ştiut niciodată că duc mai departe idei sau gânduri de-ale mele.

Ei sunt calea prin care ce primesc eu sau alţii ca mine, se transmite către cei din jur câte un gând sau o stare. Sunt oameni care educă, îngrijesc, vindecă. Modelează suflete sau caractere. Şi atâta vreme cât ei există, noi care avem de multe ori sentimentul că faptele noastre de clădire se pierd în sticle aruncate în mare, nu avem dreptul sau voie să ne oprim. Să mergem înainte, să întindem aripi către gânduri şi mâinile spre zbor! Să facem din sudoarea frunţii şi din rodul mâinilor noastre acte de binecuvântare, frânturi de lumină pe care să le răspândim cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, sporind corola de minuni a lumii!