Şi tot zbor / Piloţii orbi

La 20 de ani de la Unirea din 1918, Mircea Eliade scria în Vremea un articol intitulat Piloţii orbi. La 25 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, textul este mai actual ca niciodată. Eliade afirmă că imoralitatea clasei conducătoare româneşti, care deţine puterea politică, de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Cel mai grav lucru este că actualii guvernanţi (în vremea lui Eliade, dar şi acum) sunt nişte piloţi orbi care conduc luntrea neamului nostru, fără ca ei să aibă nici direcţie, nici sens. Faptul că pătura conducătoare nu mai ştie şi nu mai vede ce înseamnă un stat este evident din toate simptomele pe care le are, zi de zi, comunitatea. Pieirea satelor româneşti, la fel ca şi schimbarea feţei oraşelor sunt doar două dintre efectele acestei orbiri pe care o resimţim, din plin, noi toţi.

Clasa noastră conducătoare, care a avut frânele destinului romanesc de la întregire încoace, s-a făcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică în faţa contemporanilor şi în faţa istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane furate, de corupţie, bacşişuri, demagogie şi şantaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însăşi existenţa istorică a neamului românesc: oamenii care ne-au condus şi ne conduc nu mai văd.

Trădarea voită, asumarea cu zîmbetul pe buze a acestei stări de fapt, discursurile meschine pe care le ţin în faţa oamenilor cu ocazia diferitelor evenimente în care nici ei nu cred, ieşirea la rampă în cadrul competiţiilor sportive, a mişcărilor culturale, a inaugurărilor de tot felul, de la drumuri la spitale, participarea la slujbe de marile sărbători – pentru a numi doar câteva din multele forme de manifestare a prezenţei în viaţa noastră a celor care ne conduc – devin tot atâtea modalităţi de înşelare a comunităţii.

Mimarea faptului că le pasă este jucată cu talent actoricesc îndelung studiat.