Şi tot zbor / Pentru că El vede

Se spune că un meşter pietrar lucra la zidirea unei catedrale. Fiind unul dintre cei mai iscusiţi din breasla lui, i s-au încredinţat operele de fineţe şi sculpturile de detaliu. El dădea viaţă blocurilor de piatră ce se zideau şi care ţineau structura exterioară prin găsirea locurilor şi a nervurilor pe care putea, cu dalta şi ciocanul, să le elibereze de surplus şi să facă din munca lui figuri geometrice sau expresii ale manifestării naturii.

Rând pe rând, sub dalta lui se năşteau grifoni, păsări, motive geometrice combinate sau personaje din istorie. La un moment dat, lucrând cu râvnă la unele din elementele de interior, timpul trecea şi ucenicii, care erau tot mai dornici să se ridice catedrala, l-au întrebat de ce insista pe unele detalii care nici măcar de acolo, de la înălţime, nu se văd.

„Nici cei care vor fi jos, în catedrală şi nici măcar cei care vor urca aici nu vor putea vedea aceste sculpturi, de ce insişti aşa mult asupra lor? Haide să terminăm mai repede şi să nu ne pierdem timpul cu ceea ce nu va vedea nimeni!” – a fost vocea unui ucenic ce voia ca lucrările să avanseze într-un ritm mai alert.

„Sunt de acord, răspunse maestrul, că oamenii nu vor vedea aceste sculpturi, după cum şi de aici, de la înălţime, sculpturile pe care le fac în spatele arcadelor nu se văd de cei ce intră. Însă El le vede. Şi atâta timp cât e aşa, nu are importanţă locul unde va fi amplasat detaliul”.

Opera maestrului pietrar se aseamănă cu ceea ce face o mamă, zi de zi: insistă asupra unor detalii care nu se văd, şlefuieşte locurile greu accesibile sau face ca, dincolo de toate aparenţele exterioare, să menţină armonia în culise, în spatele manifestărilor membrilor familiei. Dă viaţă, formă şi sens, construind în armonie, lumii din spatele lumii, trăind cu conştiinţa că, chiar dacă nimeni nu vede munca ei, ea aşa trebuie să facă. Şi nu numai pentru că El vede, ci pentru că gesturile ei sunt parte din mersul lumii, din sacrificiul celor care nu se văd şi care vor să rămână în anonimat.