Şi tot zbor / Paris

Am străbătut mii de oraşe şi zeci de capitale, am avut parte de bucurii şi supărări în locuri de vis, din Macao la Paris... Oricâte experienţe aş avea, nimic nu se compară cu Oraşul Luminilor, deşi i-am cunoscut foarte multe laturi, de la cea ameninţătoare şi înfrigura(n)tă şi până la cea epuizantă sau strălucitoare. Oricum ar fi să combin experienţele, stările sau senzaţiile de aici, cu predilecţie, parcă întotdeauna cele pozitive devin nu numai esenţiale, ci şi detaşante. Am senzaţia, aici, că orice s-ar întâmpla, nimic nu poate ştirbi lumina unui imperiu al superlativelor.

Priveliştea din Montparnasse, un concert înălţător în Notre Dame, teii de pe cheiurile Senei, îngheţata de mango de pe Ile de la Cite, Palatul Chaillot şi esplanada care dă spre Tour Eiffel sunt – şi vor rămâne – inegalabile. Vitrinele pline de pe Champs Elysees şi măreţia podului Alexandru al III-lea devin parte dintr-o istorie combinată cu legenda, cu trăirea, cu înălţarea.

La Paris este iar o vară indiană. Sfârşitul lui octombrie parcă face ca natura să renască, nuanţele de roşu aprins sau portocaliu puternic de pe frunzele copacilor din parcurile pariziene sunt de un spectacol admirabil. Teii tunşi drept, aliniaţi ca într-un joc de strategii militare creează realitatea  unei ordini mai mult decât pământene. Acum parcă stau să dea în floare şi am impresia că se simte puternic mirosul lor de iunie.

Mă cufund, zi de zi, în mulţime. Mă pierd în milioanele de suflete care, zilnic, acoperă toată paleta stărilor omeneşti. Şi trăiesc din plin bucuria unui anonimat dintr-un loc ales, care pentru mulţi nu reuşeşte să coboare din stadiul de vis şi căruia nu mai apucă să îi simtă vibraţia. Mă simt un privilegiat pentru că am putut să îl îmbrăţişez cu privirea şi sufletul de multe, multe ori. La fel cum o fac şi acum. Şi care nu ştie cum să împărtăşească şi altora din starea de bine pe care ţi-o poate da un loc.