Şi tot zbor / Oameni şi oameni

În viaţă ne întâlnim cu oameni şi Oameni. Unii ne lasă urme în suflet, alţii ne înalţă; pe unii nu îi mai vedem sau pe alţii nu reuşim să îi preţuim cum se cuvine. Oameni şi fapte – sunt coordonatele după care noi, toţi, reuşim să ne clădim. Cu cât oamenii sunt mai Oameni şi faptele sunt mai minunate, cu atât construcţia noastră e mai armonioasă. Unii dintre ei ne sunt predestinaţi întru bine, iar trecerea lor prin existenţa noastră nu e deloc întâmplătoare. Măsura după care cântărim un om devine parte din miracolul zidirii noastre întru fiinţă. La polul opus, ceilalţi ne împiedică, ne lovesc şi ne umilesc – prin ei noi devenim mai căliţi, mai răniţi sau mai smeriţi...

Tot stau şi mă întreb care e rolul celor de lângă noi şi când e momentul să punem limite, bariere sau să spunem nu; când e cazul să tăcem şi când să strigăm, când să mulţumim sau când să ne rugăm... Cred că măsura faptelor noastre este dată şi de oamenii de lângă noi; cred că reflectarea lor în noi este semnul sub care trebuie să depăşim şi momentele de glorie şi cele de cădere. Oameni în care am investit enorm, poate o viaţă, ajung să ne ignore sau – şi mai trist – să ne umilească. Alţii, de la care ne aşteptam mai puţin, ne oferă bucuria revelaţiei şi apropierii.

Sunt convins că aproape toţi am avut parte în viaţă de un OM de excepţie: mama. Mulţi ani a fost în spatele nostru, motivându-ne, ajutându-ne, zâmbindu-ne, încurajându-ne. Nu vom şti niciodată câte nopţi nu a avut pentru că a fost cu gândul înlăcrimat la noi, la a ne ajuta, la a ne fi mai bine; nu vom şti niciodată grijile, greutăţile sau încercările prin care a trecut – şi nu pentru ea, ci pentru noi. A fost acolo fără ca noi să ştim – în spatele nostru, în culisele faptelor noastre, dându-ne energie, putere, credinţă, speranţă.

Ruga şi lacrimile de mamă sunt printre cele mai puternice forţe din univers; tot aşa se spune şi că blestemul de mamă este printre cele mai pătrunzătoare...

Cred că oamenilor din jur, ce ne fac bine sau rău, le stă ca o cunună gândul sau lacrima mamelor noastre.

Şi, la urmă, la judecata ce va să fie, măsura faptelor lor va fi cea care va transforma gândul bun în lumină sau lacrimile în osândă. La urma urmei, fiecare este liber să aleagă dacă modelul lui în viaţă este Iuda sau Christos!