Şi tot zbor / Nu mai sunt modele

Mă tot uit la peisajul contemporan inoculat, infuzat şi intubat de o politică ieftină şi de prost gust. Şi nu găsesc, de ani buni încoace, modele în politică. Mi se pare ciudat cum toţi fac paradă de ceea ce nu sunt în realitate, jură cu mâna pe Biblie cu o non-şalanţă studiată, teatrală, fac pe smeriţii, pozează sau falsifică.

Şi nu pricep cum de, în tot amalgamul acesta amorf şi gregar de non-valori, e tot mai greu să găsim normalitatea, simplitatea, modelul. Chiar dacă – şi nu ar trebui decât să ne uităm în istoria noastră – avem modelele noastre de politicieni. Şi nu puţine.

Chiar dacă bunul simţ şi educaţia, legea şi principiile sunt aceleaşi pentru toţi, parcă cei din jurul nostru sunt dintr-un alt film. Şi, cu toate că până şi cele zece porunci sînt la fel pentru toţi, iar acestea reprezintă un punct de reper suficient de bun ca să îl respecte nu numai politicienii, ci oricine, îmi pare din ce în ce mai greu, pentru mulţi, să le aplice. Asistăm, pe zi ce trece, la o stare confuză în care nu mai există modele în politică. Există doar modă, nu şi model.

Mi-a spus un prieten că a avut şansa de a fi studentul lui Grigore Moisil şi că, la foarte mulţi ani de când acesta nu mai e printre noi, încă îl mai citează şi îl mai citeşte. Şi îi redă idei sau gînduri, învăţături sau poveţe... M-am umplut de respect doar ascultând o întâmplare de pe vremea când Moisil era la catedră – sau despre cum îşi alinta studenţii, în pauze sau la cursuri.

Mă uit cu groază la ce se întîmplă în jur... Oare tinerii de azi ce modele vor mai avea? Politicienii de carton care azi sunt şi mâine nu vor mai exista nici în lăzile de gunoi ale istoriei ce urme vor lăsa tinerilor care, acum, se formează? Care sunt lecţiile cu care ei vor intra în viaţă? Ce ar putea ei să înveţe de la un peisaj grotesc? Că pot face orice altceva, însă numai sub semnul antitezei? Şi că orice vor face de acum încolo va fi, aşa ca şi la vot, împotrivă? Să aleagă din două rele răul cel mai mic? Să fie mereu pentru contra?