Şi tot zbor / Nu înţeleg

Nu înţeleg cum o mare parte din oamenii care ne înconjoară parcă sunt rupţi dintr-un alt film. Nu înţeleg cum reuşesc unii să aibă funcţii mari şi să treacă mediocru, jalnic, sau chiar să nu treacă deloc prin şcoală. Nu înţeleg cum legile sunt valabile doar pentru unii, pentru oamenii de rând, iar pentru cei de sus acestea să fie doar lozinci.

Nu înţeleg cum cei care apar pe primele pagini ale ziarelor şi se erijează în modele nu pot să treacă nici măcar de normele elementare ale bunului simţ. Nu înţeleg cum cei care ne conduc au trecut prin familie, prin şcoală sau prin biserică fără să fi rămas cu nimic... Vorbeam, recent, cu o doamnă – un caracter, un model şi un pedagog de excepţie, care îmi spunea că nu îşi dă seama cum culmea mediocrităţii din liceu a ajuns să fie vârful societăţii actuale.

Am ajuns să fim conduşi de loaze – îmi spunea, în nişte termeni deloc academici. Ce e mai trist este că tocmai ei ne vorbesc despre valori, despre răsturnarea lor sau despre bunul simţ, bătând monedă pe valorile familiei sau pe biserică. Ei, care nu ştiu nici ce e familia, şi nici biserica! Am înţeles că are mare dreptate – iar suferinţa domniei sale este, de fapt, suferinţa intelectualului de clasă, care nu vrea să se amestece cu nimic din ceea ce înseamnă mediocritatea clasei politice.

Am realizat că valoarea unui om nu constă în numărul de apariţii plătite în presă sau în locul din faţă pe care îl are, la sărbători, în biserică, ci în clipele multe de singurătate pe care doar el le are în biserică.

În zilele multe de rugăciune fără să fie văzut şi ştiut de nimeni, în faptele bune pe care le face pentru alţii, fără ca cineva să ştie (sau să îl laude), în momentele de împreună-simţire cu oamenii simpli, frumoşi, necunoscuţi.

Ca să vezi calitatea unui om, trebuie să îi vezi familia, biserica, şcoala, profesorii, prietenii. Când aceşti cinci stâlpi vor vorbi de la sine, cu predilecţie şcoala sau biserica (pentru că ceilalţi sunt mult mai subiectivi), o să ne fie mult mai simplu să ştim dacă cei ce ne conduc au bune intenţii sau nu!

Până atunci, tot ceea ce vedem în jur, toate discursurile pe care le ţin fără să le fi scris, simţit sau trăit, fără să creadă în ele, toate gesturile pe care le fac sau strategiile pe care le adoptă (fără măcar să aibă noţiuni elementare în acest sens), fără să aibă nici cea mai mică intenţie de a se dedica celor pe care îi reprezintă, eu, personal, nimic din acest amalgam nu înţeleg.

Vă înţeleg, Doamnă Profesoară, şi vă sărut, cu pioşenie, mâna! Vă mulţumesc că m-aţi educat într-un fel şi într-o lume pe care nu doresc să o înţeleg!