Şi tot zbor / Nopţile de veghe

Se spune că există, undeva, un sens ascuns al nopţilor de veghe. Pentru ca o parte din omenire să poată dormi, cealaltă înfruntă lumina; pentru ca unul să se odihnească, altul trebuie să îi umple locul; pentru ca cel ce a săpat ogorul să adune puteri spre a începe o nouă zi, noaptea îi e dată cu sens de odihnă...

Veghea e starea unei activităţi pasive, a unui timp dedicat lipsei de acţiune şi gândirii active, a meditaţiei şi planificării... Se spune că nu poţi face un lucru de calitate dacă nu a fost planificat, gândit, pregătit sau dacă aluatul faptei nu a dospit suficient în starea de veghe.

Cu toţii veghem. Păzim ceva. Ne concentrăm, pasiv, spre a aduna trecutul şi viitorul în buchetul unui acum care este concludent şi premergător acţiunii. Pândim şi gândim, de la obiecte la fapte, de la oameni la suflete. Veghem ca lucrurile să iasă bine. Ne în-grijim. De multe ori prea mult, chiar până la îngrijorare.

Prin veghere se creează o priveghere, starea de comuniune cu trecerea dintre lumi. E timpul în care amestecul dintre lumea dorită şi cea venită este atât de omogen, încât parcă nu mai deosebeşti i/realul. Faţa nevăzută a lumii dorite şi cea cunoscută a lunii împlinite îşi dau mâna şi încep, rotindu-se, dansul ielelor.