Şi tot zbor / An de an

An de an, Miracolul Învierii devine parte din viaţa noastră. Ni se dau, în mod repetat, exemple şi ni se întoarce obrazul spre iertare. An de an.

Ar trebui să învăţăm, din jertfa supremă şi din dăruirea conjugată la un timp continuu, absolut, că lumea e o poveste infinit nuanţată iar în spectrul culorilor nu trebuie să provocăm stridenţe, discrepanţe sau carenţe.

Şi totuşi, nu reuşim să învăţăm nici lecţia miracolului vieţii, nici temperanţa cromatică, facem abuzuri, uităm de valorile adevărate şi ne confruntăm în orgolii, în lupte meschine, în culise întortocheate şi în labirinturi de gânduri negre. An de an, zi de zi, clipă de clipă.

Ţesem la nesfârşit pânze de păianjen şi aruncăm tentacule către o pradă imediată în loc să învăţăm dimensiunea învierii, a înălţării, a plutirii. Întindem rădăcini şi pânze în loc de aripi, ne facem gânduri ziua care sânt spălate de vise noaptea şi ne mirăm de ce nu putem construi turnul care să ne ridice la cer.

Construim cu cărămizi şi piatră în loc de credinţă şi ne considerăm stăpâni ai focului care distruge, fără a învăţa din lecţia învierii, când lespezile de piatră se sparg, zidurile se dărâmă şi focul ce se aprinde nu arde, ci împrăştie lumină. Lumină care devine cunoştinţă şi îndeamnă la iertare clipă de clipă, zi de zi. An de an.