• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 18 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 15 Mai , 2012

Şi tot zbor… / Mulţumesc oamenilor

Acum 20 de ani am învăţat că există 3 meserii unde nu ai dreptul să greşeşti: în medicină, în drept şi în turism. În medicină, orice mică greşeală poate costa viaţa pacienţilor, ca om al legii, dacă greşeşti, ceilalţi îşi pierd libertatea, iar dacă dai greş în turism, distrugi visele oamenilor! Comparaţia m-a frapat şi nu am înţeles-o mult timp... Recent am avut privilegiul de a avea un altfel de ghid, într-un scurt traseu, pe care deşi l-am făcut de sute de ori până acum, brusc mi-a fost revelat într-o altă lumină!

Am mai avut zeci de ghizi prin ţările lumii pe unde am umblat; îmi vin în minte deseori şi cuvintele lui Gilbert Becaud legate de Nathalie, ghidul din Piaţa Roşie, şi am trăit de multe ori senzaţia că un ghid are funcţia unui agent iniţiator, care face tranziţia dintre lumi, dar şi descoperirea de noi universuri. Ghidul de care scriu acum m-a impresionat nu numai prin cunoştinţe, inflexiunile vocii, bun simţ sau trăire, ci prin simplitatea cu care cobora lumea în mijlocul nostru, dăruindu-ne-o cu un har nemaiîntâlnit. Am încercat să o descos, iar scurtul dialog cu ea a fost mai mult decât grăitor: Dacă, aşa cum zici, cu adevărat reuşesc să creez în sufletele oamenilor o mică lume, aşa cum aş vrea eu s-o vadă, aşa cum mi-ar plăcea s-o perceapă, atunci... înseamnă că merit să mă “pretind” ghid. Atunci, toată viaţa mea de căutare, de studiu, de pasiune şi plină de cărţi, îşi află rostul. Pentru că, la multele întrebări de-a lungul timpului: “nu ţi-e greu?, nu e obositor?, de ce faci asta?”, am răspuns invariabil (dar probabil, cu alte cuvinte) că: “cea mai mare bucurie a mea este să reuşesc să aprind în ochii oamenilor o luminiţă... să-i vad că sunt surprinşi, impresionaţi, miraţi de minunile lumii atât de aproape de noi, să-i vad plângând, dansând, fiind puţin mai fericiţi decât au fost. Înţelegând lumea cu ochii lor, altfel deschişi, prin cuvintele mele”. Ştiu că poate suna vanitos, orgolios. Dar am descoperit multe luminiţe în urma călătoriilor mele împreună cu oameni total necunoscuţi înainte, şi care mi-au devenit apoi prieteni dragi. Cuvintele pot zidi lumi...zici tu. Eu am zis mereu că “în spatele cuvintelor se ascund oameni şi sentimente”.

 

Întotdeauna am vrut să ridic ode oamenilor care îşi fac, cu suflet, datoria. Celor care nu fac numai meseria pentru care sunt plătiţi, ci aduc un plus de valoare şi de suflet trecerii lor prin timp. Sporind astfel, în mod voit şi impresionant, corola de minuni a lumii! Vouă, tuturor celor care, de multe ori în anonimat, zidiţi catedralele lumii noastre şi ne faceţi pe noi, cei mulţi, să plângem la vederea lor, să ne înfiorăm admirându-le, să ne înălţăm simţindu-le, vă mulţumesc!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.