Şi tot zbor / Legături

Aud, întâmplător, o discuţie între câteva femei din Vişeu de Sus: Adunaţi-vă şi să facem ceva împreună! Nu rupeţi ce e legat de Dumnezeu şi de Maica Sfântă! Tresar şi îmi notez vorbele instant, cu o înfiorare de neînţeles. Parcă în transă, repet mecanic cuvintele şi le notez, păstrând în minte patina accentului pus pe împreună şi pe nu rupeţi. Am senzaţia că, brusc, mi se revelează o taină veche, care se poate destrăma ca visul de dimineaţă dacă îmi îndrept privirea spre fereastră. Femeia este cea care ţine stâlpul casei, al familiei, al lumii; ea e cea îndreptăţită a lupta pentru uniune. Împreună devine termenul generic pentru liantul lumii, pentru starea de iubire gregară, motivantă, creatoare. Nu rupeţi este verbul ce întăreşte uniunea, legătura, prinsoarea. Ce e legat de Dumnezeu şi de Maica Sfântă are aici două semnificaţii la fel de profunde: ceea ce a legat Cel de Sus, chiar prin oameni, dar, şi mai important, ceea ce e legat de Cel de Sus. Ambele registre, cel al legatului şi al relaţiei cu divinitatea, trebuie ţinute, păstrate, adunate. La fel ca oamenii, care nu pot face nimic decât împreună. A fi pus sub semnul binecuvântării Celui de Sus, cu girul lui şi cu forţa semenilor, împreună, devine reţetarul pentru a trăi frumos, în scopul răspunsului bun la a doua judecată a lumii, o dată ce ai păstrat ceea ce e legat de şi în numele lui Dumnezeu, în respectul aproapelui ca poruncă a iubirii semenului, împreună, ai asigurată liniştea în economia mântuirii. Iar paradoxul unei religii monumentale coboară în lume şi se revelează, simplu, firesc, parcă întâmplător, în toiul unei discuţii duminicale... Dogma se dezbracă de haina vălurită şi coboară între oameni, luând chipul şi asemănarea omeniei, ca de-Dumnezeu-legarea şi ca de-oameni-adunarea. Şi oare ce ne opreşte să respectăm sfatul femeii?