Şi tot zbor / Memoria bunicilor

Sfârşit de septembrie 1956 - În grădina casei din Târgu-Mureş mama fierbe magiunul; metodă veche de secole, învârtind ore întregi, până ajunge la consistenţa dorită. Este vremea poveştilor şi a amintirilor. Mama (născută în 1897, a trăit cu bunica mea (Weber) până în anul 1917, la curtea Regală din Bucureşti, lucrând la boiangeria Regală), iar la insistenţele mele, îmi povestea despre marele eveniment.

Într-o zi de iunie 1910 se zvonea că pe dealul Cotrocenilor, pilotul inventator Aurel Vlaicu urma să decoleze cu avionul său. Aşa că am mers împreună cu mama şi cu prietenele ei într-o diligenţă la dealul Cotrocenilor, unde era multă lume. Am văzut avionul lui Vlaicu înălţându-se la câţiva metri, după care a aterizat. Lumea era în delir! Astfel de poveşti m-au determinat mai târziu, în 1957, să încep să învăţ şi eu zborul. Anii însă au trecut cu repeziciune, ani în care am avut parte şi eu la rândul meu de multe întâmplări şi evenimente. Idolii mei aviatori sunt şi azi lângă mine, în amintirile mele - şi cu plăcere parcurg orice literatură care are legătură cu precursorii aviaţiei.

Întâmplarea a făcut să mă interesez şi de un scriitor mai ieşit din comun, prin faptul că la vârsta de 15 ani a suferit un accident grav de circulaţie, soldându-se cu leziuni grave şi cu un dublu handicap, fizic şi mental, fără a mai putea vorbi. Însă la câţiva ani, acest băiat a devenit un scriitor cunoscut în Ungaria.

Ce i-a provocat „scânteia magică”?.... Cotrobăind în lada cu amintiri a bunicii sale, a dat de o carte groasă scrisă de mână de bunica sa, pe care toată lumea o ştia ca „bunica Tenzi”, pe numele de fată Cristea Hortenzia, născută în 1890 în comuna Geoagiu, dintr-o familie înstărită. La 85 de ani şi-a scris memoriile, extrem de interesante şi cu o luciditate de invidiat. Un capitol aparte, scris cu mare sensibilitate, povesteşte de marea dragoste dintre ea şi tânărul Aurel Vlaicu. Aici sunt cuprinse întâlnirile, plimbările la Orăştie, unde Tenzi urma cursurile unei şcoli de fete. Într-o noapte, Aurel i-a oferit o serenadă la geam, serenadă cântată de un gramofon construit chiar de Aurel Vlaicu.

Paginile îngălbenite redau bucuriile şi supărările cauzate de împotrivirea părinţilor fetei faţă de Aurel Vlaicu. Tânărul nu era apreciat din cauza îndeletnicirilor sale şi a dorinţei de a zbura. Din această cauză, Tenzi surprinde faptul (şi era convinsă) că Aurel nu a mai fost interesat de alte fete până la moarte. Episodul morţii lui Aurel i-a creat o tristeţe adâncă fetei. Aceasta s-a logodit după mulţi ani cu Petru Groza (viitorul prim-ministru din regimul comunist), dar nici această legătură nu a durat, Tenzi măritându-se mai târziu cu un profesor din Ungaria.

Cristea Hortenzia - fata din Geoagiu - a trăit în Budapesta şi coresponda cu mulţi scriitori şi eseişti din Ungaria, dar în adâncurile sale a rămas aceeaşi fetiţă din Geoagiu. Ca o providenţă, memoriile ei au făcut minuni cu nepotul Zemlenyi Kovacs Zoltan - nepotul la care medicii au renunţat, şi care a moştenit de la bunica sa veleităţi de scriitor, devenind un autor de succes. Acesta, după moartea bunicii sale, a descoperit că bunica, în toată viaţa ei, nu a încetat să iubească meleagurile natale, zborul, şi a păstrat mereu în suflet relaţia ei cu Aurel Vlaicu. Ulterior, a deshumat-o pe Tenzi şi a reînhumat-o în comuna Geoagiu, redând-o pământului Patriei pe bunica sa.

Istoria aviaţiei române este vastă şi mult prea puţin cercetată.

Iuliu Nemeth (Tăuţeanu)