Şi tot zbor / Matera

Găsesc Matera scăldată într-o lumină aparte. Mai mult, din cer parcă plouă cu lumină pentru că, de îndată ce se lasă întunericul, începe viaţa şi agitaţia specifică oraşelor mici italiene.

Cu fiecare cuvânt am impresia că rup din mine câte ceva. Scrisul nu este altceva decât fiinţă pură, rostire absolută – iată unul din motivele pentru care scriitorii ar trebui să îşi cântărească mult mai bine gândurile şi rândurile. Aici, la Matera, nici lumina şi nici piatra nu sunt bine cântărite... Peste tot se revarsă cu lumină iar Marele Anonim se pare că a făcut risipă din plin de piatră, răspândind lacrimi de stele pentru a face mai lină viaţa celor ce îşi fac din ele sălaş, bucurie şi lumină. Stau şi mă uit la oraşul acesta, vechi, anormal de vechi şi anormal de pietruit. Am în faţa mea nu altceva decât o frescă imensă, parcă smulsă din Evul Mediu şi pictată undeva, prin crenelurile unei clădiri care îmi deschid o panoramă asupra Sassi-lor. Un oraş medieval păstrat în totalitate aşa cum a fost, unde domneşte albul pietrei şi al luminii (al verii care se apropie cu paşi mari oare?), etajat frumos şi rânduit parcă după datina unei lumi de neînţeles... Stau şi mă uit la ceea ce omul a putut să realizeze şi nu pot decât să mă minunez de valenţele şi sensurile pe care el reuşeşte să le dea lucrurilor din jur... Fresca reală este parte a lumii secolului XXI şi mi se pare foarte ciudat ca în lumea aceasta, care parcă este desprinsă direct din istorie, din îndelungata istorie, să îşi facă loc şi elementele lumii moderne – maşini sau telefoane mobile, antene sau computere... Peste tot în lume piatra este asimilată cu credinţa: în creierii munţilor se fac cele mai minunate mănăstiri sau din piatră se fac cele mai alese catedrale... Piatra este, de fapt, expresia în lumea reală a credinţei... Poate că nu degeaba stâlpul Vaticanului, San Pietro, a început cu o piatră... Aici, la Matera, piatra este şi viaţă şi lumină; este şi trăire şi revărsare.

Îmi aduc aminte că în urmă cu câţiva ani, Matera a fost un teatru... Aici s-a turnat, cu surle şi tobe, celebrul film unde Mel Gibson este actor şi regizor, având ca subiect Patimile şi ultimele zile din viaţa pămînteană a lui Isus. Este mult mediatizatul eveniment al anului, în care rolul Mariei îl joacă nimeni altcineva decât Maia Morgernstern... Ultima dată am văzut-o la Teatrul Naţional, interpretând în forţă, singură, 4 sau 5 personaje.

Maia are delicateţea luminii şi îndârjirea pietrei, un farmec misterios şi o credinţă ascetică – sunt, probabil, motivele pentru care atât Matera, cât şi rolul Mariei îi vin de minune... Petru, Maria, Maia – sunt doar câteva din pietrele pe care trebuie să le luăm ca puncte de reper ale luminii în viaţa noastră...