Şi tot zbor / Lumina din ochi

Am mai scris mult şi despre lumină şi despre ochi. Dar despre lumina ochilor încă nu. La fel e şi cu lumina din ochi. Dacă lumina este ceea ce doreşte marea parte a lumii, fiind râvnită atât de oamenii de ştiinţă, cât şi de iniţiaţi, în orizontul cunoaşterii ochiul e organul predilect care induce starea de conştienţă.

În catedralele lumii un element fundamental este dat, bineînţeles, de lumină. Goticul e cel care pune în evidenţă lumina o dată cu conştienţa faptului că, anul 1000 fiind depăşit, sfârşitul mileniului nu a marcat şi sfârşitul lumii. Arcele frânte urcate sfidător spre cer şi unite în ogiva ca semn al victoriei omului asupra pietrei dau, dincolo de frumuseţea arhitecturală, lumină. În plus, ornată cu vitralii, mediată sau înnobilată de combinaţia minuţioasă a sticlei colorate încastrată în plumb, lumina devine o bucurie pentru ochi, un regal vizual, un festin al firii. Prin lumina goticului, lecţia pe care o învaţă omul e că el se poate înălţa către frumuseţea cerescului, spre bucuria şi răsfăţul celui căruia i se iartă greşelile; creatură şi creator pot sta din nou la masă – e lecţia desprinsă din lumina pietrelor aşezate cu grijă în ogive, transepturi sau contraforţi.

Îmi eşti drag(ă) ca lumina ochilor – e un loc comun pe care îl auzim foarte des. Şi are, cu toată demonetizarea lui, o mare doză de adevăr, chiar dacă e scris în cuvinte simple. Însă chiar dacă lumina ochilor este o prezenţă pe care nu o ştim aprecia în majoritatea cazurilor, lumina din ochi este un atribut al motivării absolut necesar pentru ca omul, în ipostaza lui de creatură, să devină un creator. Goticul, barocul sau iluminismul, maşina sau zborul nu au fost născute din lumina ochilor, ci ca rezultat al luminii din ochi. Progresul, devenirea, viaţa sunt la fel – consecinţe ale luminii din ochi.

Am auzit, recent, o vorbă care m-a mişcat: orice aţi face, să nu vă dispară lumina din ochi! Şi am realizat că nu trebuie ca omul să facă multe pentru a fi de ajutor celorlalţi – ci doar să împrăştie lumină în lume, după binecunoscutul Model al Celui care Este Lumina Lumii. Pentru că, undeva, la originea cuvintelor, lumen a dat în limba română şi lume şi lumină. Iar lumina din ochi este semnul că lumea mai are sens şi că Modelul este asimilat şi urmat întru Calea cea bună, în lumina Adevărului, spre Viaţă.