Şi tot zbor / Lugano

Părintele Mihai este unul din oamenii noştri de suflet care, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste păstoreşte, de peste două decenii, o comunitate ortodoxă din Elveţia. Români, ruşi, sârbi, ucraineni, elveţieni chiar – reprezintă câteva naţii pe care, sub semnul dăruirii pentru oameni, le-a adunat şi cărora le-a sporit corola de minuni. Am avut, la el, bucuria şi revelaţia cuvântului care, din nefericire, noi ca români în ţară îl uităm sau îl neglijăm tot mai mult: împreună.

Am trăit şi simţit vorba noastră românească – omul sfinţeşte locul – şi am avut parte de bucuria unor stări pe care nimic din ceea ce înseamnă bogăţiile lumii nu ţi le pot oferi. Părintele Mihai este unul care, indiferent de cine vine la el, nu refuză pe nimeni. Oficiază ceremonii din Zagreb la Roma, din Elveţia până în Ucraina şi are, alături, oameni pe care îi vezi că vibrează la starea de bine pe care o emană.

Cea de-a 10-a ediţie a unei sărbători interculturale de la Lugano a reunit lume multă, de la preoţi ortodocşi din ţară până la episcopul catolic din Lugano, de la personalităţi precum Sofia Vicoveanca sau artişti de la Opera Naţională din Cluj şi până la formaţii sârbeşti care, într-un maraton al bucuriei, au cântat şi încântat sufletele a peste 500 de oameni. Românii puţini, plecaţi din lipsuri sau neajunsuri, cu lacrimi în ochi şi dor de tot ceea ce au lăsat acasă sunt mângâiaţi de Omul care se sacrifică pentru ei, fără de timp. Îi ţine ca pe un mănunchi de flori proaspete şi le dă puterea de a se lega unii de alţii prin cuvânt sau suflet. Prin trăire. Prin comuniune. În comunitate.

Cu parte de carte, oricât de departe, îi luminează şi îi binecuvântează. Fără încetare. Neobosit. Animat mereu de dorinţa de a face bine. De a propovădui valorile, credinţa, arta.