Şi tot zbor / Liturghia oamenilor

Am asistat, de peste 3 decenii, la mii de liturghii. Înăuntru, în afară, cu mintea sau cu inima, cu prezenţa sau chiar cu absenţa. Pe 4 din cele 5 continente. În limbi şi culori diferite, cu rituri simple sau spectaculoase, cu timpi de expunere reduşi, aproape de versiunea demonstrativă, sau îndelung performaţi, acolo unde miza principală, dincolo de evenimentul religios în sine, era dublată de un exces de fast, ca pentru sacerdotul care, ca reprezentant al divinităţii între oameni, de multe ori confundă lungimea liturghiei cu calitatea ei.

Am trăit recent, de hramul tuturor sfinţilor, o liturghie altfel. Sub un copac, afară, printre ţăranii care, veniţi de la munca grea a câmpului, întinseseră pături şi se odihneau rugându-se sau se rugau odihnindu-se. Cu un suflet mare alături, cu mâna înlănţuită de harul şi darul lui, cu bucuria inundantă de a fi, pe durata oficierii, împreună. Cred că adevărata liturghie este cea a împreună-trăirii şi a întru-totul-împărtăşirii. Calitatea unei oficieri poate fi dată de rigoarea dogmatică (împinsă pînă la nivel de performare monahală, ca lungime şi orar, sau academică, dacă vorbim de cadenţă, ritm, acurateţea unei predici sau tonalităţile corului) sau de frumuseţea trăirii.