Şi tot zbor / La vie est ailleurs

Cu fiecare drum pe care îl fac în afara ţării, parcă percepţia despre micimea noastă, ca naţie, e tot mai acută. Dacă cercul se extinde şi cuprinde zona de dincolo de Europa, chiar şi bătrânul continent începe să pălească... Mă confrunt, de peste 15 ani, cu tot mai dese tatonări ale altor continente, iar percepţia pe care o avusesem despre Europa (ca leagăn al civilizaţiei, ca model de dezvoltare sau ca stil de viaţă) suferă din temelii. Părinţii noştri au fost educaţi sub semnul unui patriotism unic, al unor realizări pe care numai noi, ca ţară, le ave(a)m. Bunicii noştri au trecut prin experienţa războaielor mondiale care i-a făcut să nu dorească să deschidă ferestrele spre lumea străinilor...

Noi, astăzi, după ce am gustat din fructele Europei, avem impresia că ele sunt cele mai dulci şi că aici este locul unde vis şi promis sunt formule de realizat pentru oricine.

Deschizând puţin ochii spre celelalte continente (în special Asia), sau spre lumea Orientului Mijlociu, realitatea noastră europeană (şi întreaga construcţie din jurul ei) tremură şi se cutremură. Realitatea asiatică din marile metropole, la fel cum sunt şi oraşele sau ţările dezvoltate din zona Golfului, parcă depăşeşte limitele percepţiei, nu numai pe cele ale realităţii. De la sfidări ale legilor fizicii regăsite într-o arhitectură de o îndrăzneală de neconceput şi până la principii de fundamentare ale mecanismelor financiare din astfel de ţări, motive de admiraţie sau de urmat sunt din plin. Însă Europa este mult prea închistată în reguli pentru a le putea depăşi, urmând exemplele ţărilor din Golf.

Cu o serie de dezavantaje – care acum fac obiectul declinului european, de la scăderea masivă a populaţiei şi până la sistemele de educaţie, bătrânul continent pierde, zi după zi, teren. Iar venirea din spate a Orientului Mijlociu sau a Asiei devin iminenţe. Am stat şi am urmărit în aceste ţări multe aspecte, însă cel mai şocant este dat de educaţie. Pe fondul unei creşteri continue a populaţiei (chiar limitată de lege în unele ţări asiatice), percep o dezvoltare a sistemului educaţional sub semnul unei discipline de invidiat.

Japonia a înţeles acest lucru încă de la sfârşitul războiului, investind toată bruma din trezorerie ce rămăsese după acest flagel în educaţie, mizând (pariu câştigat în timp) pe cartea educaţiei. Ordine, rigoare, disciplină, ascultare, performanţă – sunt câteva din atributele milioanelor de tineri care, atât în Asia, cât şi în Orientul Mijlociu, şi le asumă în totalitate.

Simt pe stradă forţa tinerilor, a minţilor care se modelează şi a spiritelor care se dezvoltă – şi ea este, deja, o ameninţare pentru Europa. Mă uit la educaţia de formă care se face la noi – şi nu mai pot să îi acord, din nefericire, nicio şansă pe termen lung. Am pierdut lupta cu educaţia prin neştiinţa şi orgoliul unor politicieni de carton – şi îmi dau seama, la fel ca şi Kundera, că la vie est ailleurs. Cel puţin pentru următorul secol...