Şi tot zbor / Je suis Paris de la onoare la oroare

Europa întreagă trăieşte în ultimul timp în eroare şi sub teroare. În eroarea de a fi luat, la un anumit moment, decizii greşite în legătură cu alte culturi şi sub teroarea de a îşi vedea, acum, îngenuncheate valorile, ucişi oamenii sau terorizaţi cetăţenii. Frica, nesiguranţa, instabilitatea sau imposibilitatea înţelegerii unor fenomene devin cuvintele şi stările generale care pun stăpânire pe ceea ce, nu de mult, se promova ca unitate în diversitate.

Am fost la Paris când, în urmă cu 20 de ani atentatul cu bombă a şocat un oraş, o ţară, o Europă. Atunci nici parizienii, nici francezii şi nici europenii nu au ştiut cum să reacţioneze. Pe harta lumii, de atunci încoace terorismul a câştigat teren şi a căpătat noi forme de manifestare. Onoarea unui oraş a fost înlocuită cu oroarea unei lumi...

Astăzi, Parisul e îngenuncheat din nou. Mult mai puternic şi mai adânc. De data aceasta lumea a reacţionat. Din plin. Capitalele lumii s-au umplut de candele, flori şi mesaje. Ambasadele Franţei au fost asaltate de lumină şi flori, lacrimi şi mesaje. Am văzut cum câteva capitale europene au decorat, în faţa Ambasadelor Franceze, covoare de flori şi de lumină. Prin oamenii care au simţit, spontan, această nevoie.

Prin sufletele care au venit să le dea o mână celor care nu mai sunt printre noi. Prin onoarea unor oameni care s-au trezit din nepăsare, din frică, din detaşare. Prin cei cărora le pasă. Je suis Paris este sintagma care se vehiculează, solidar, pe buzele, inimile, sufletele sau inscripţiile celor mulţi. Oraşul iubirii şi al îndrăgostiţilor devine, acum, un oraş care, din suferinţă, reprezintă un loc al comuniunii. Am văzut recent sediul unei ambasade franceze în faţa căreia ardeau milioane de candele. Şi am simţit cum, din lumina lor, din parfumul florilor jertfite sau din sutele de mesaje scrise, se ridica un suflu inexplicabil, ca un tumult izvorât din ceea ce ne leagă pe toţi – divinul din noi.