Şi tot zbor / Indiferenţa

Cu toţii am fost confruntaţi, în viaţă, cu o noţiune care este mult mai periculoasă decât o serie de ameninţări grave la adresa fiinţei, pe care le percepem ca agresiuni, presiuni sau tensiuni: indiferenţa.

A fi diferit este perfect omenesc – a avea diferenţe este o caracteristică pe care se poate clădi mult din spectacolul devenirii, chiar şi diferenţele sunt de foarte multe ori constructive, însă pentru indiferenţă se pare că un leac universal nu există... Indiferenţa nu numai că doare, însă provoacă rău (şi nu celor care o practică, ci celor din jurul lor), fiind apăsare pentru alţii, nepăsare pentru cei ce o generează.

Există două tipuri de indiferenţă: cea nevoită, asimilată într-o oarecare măsură cu un temperament flegmatic, conjugată după timpul unei ne-puneri la inimă şi a unui ne-consum sufletesc şi cealaltă, voită, care conţine toate atributele unei grave condamnări.

Dacă prima este, prin educaţie, subiect al unui pasaj spre celălalt, prin înţelegerea universului lui, a lumii în care a trăit sau a circumstanţelor care îl fac să reacţioneze într-un oarecare mod, cunoscut mai mult sau mai puţin puterii noastre de asimilare, indiferenţa asumată este un alt fel de a trăi degeaba. Este similară cu lipsa voinţei, a scopurilor, a unui drum. Nu am găsit pînă acum o reţetă pentru nepăsare: uneori este redusă printr-o experienţă limită, care poate fi încadrată într-o paletă de gesturi extreme, de la revelaţie la şoc, alteori este doar atenuată în faţa unui factor agresiv.

Ca să nu vedem că de multe ori chiar cei care ne conduc sunt contaminaţi incurabil de nepăsare, din când în când ne mai servesc pasaje dintr-un film care nu este nicicum al nostru şi care, de departe, are toate atributele unui film prost: scenariu fără sens, personaje care nu sunt convinse de rolurile pe care le joacă, decoruri false, improvizate doar pe durata turnării. Pe acest fond, ei toarnă şi răstoarnă destinele noastre, ale celor mulţi, apăsând şi nepăsând tot mai mult la ceea ce ni se întâmplă.

Acum e timpul – şi locul – pentru noi, de a ne face simţită din plin prezenţa, de a face diferenţa: să nu lăsăm, nici o clipă, să ne afecteze indiferenţa!