Şi tot zbor / Încercări

Se spune că distanţa între genialitate şi nebunie este, uneori, atât de mică, încât – cel puţin în accepţiunea de rând – se confundă. Se spune că trebuie să fii născut pentru a crea sau pentru a fi un punct de reper în orizontul în care ajungi să faci performanţă. Cred că toate marile destine au la bază nişte încercări, nişte evenimente care, cel puţin pe moment, sunt greu de înţeles sau de acceptat pentru cei din jur. Poate chiar şi pentru cei care îşi leagă destinul de un anumit domeniu.

Cred că este în structura genetică a geniilor să fie, la un moment dat, marcaţi de ceva care declanşează explozia, fluxul de pasiune şi torentul creator.

Daimonul din ei, odată trezit, nu mai poate fi redus la tăcere şi se rosteşte pe sine cu un consum de fiinţă extraordinar, care poate afecta toate manifestările omenescului, inclusiv viaţa celui care se pune în slujba demersului creator.

Întotdeauna m-au interesat destinele oamenilor mari, la fel ca şi elementul care a declanşat, inconturnabil, legarea vieţii de un anumit domeniu. Cu peste douăzeci de ani în urmă, îmi aduc aminte că l-am întrebat pe un mare OM cum ştiu care este momentul în care voi lua deciziile importante din viaţă, pe ce drum trebuie să o iau când întâlnesc o răscruce şi care este modalitatea prin care oamenilor din viaţa mea trebuie să le dedic timp sau nu.

Mi-a zâmbit şi mi-a spus, cu o voce liniştită şi sigură „Pur şi simplu vei şti”.

Am fost marcat, în ultimul timp, de câteva destine: Durrer, Toulouse Lautrec, Antonio Gaudi. Toţi trei sunt oameni de geniu care au clădit ceva, sunt puncte de reper pentru pictură sau sculptură; toţi trei au avut destine marcate de boli care, pe moment, i-au rupt de la viaţa lor obişnuită şi i-au făcut să se aplece înspre studiul liniilor, al formelor, al naturii din jur.

Destinul ne pune, câteodată, în faţa unor încercări pe care trebuie să le trecem; dacă reuşim să o facem cu bine, înseamnă că, aşa cum spunea Gaudi, ne-am putut urma chemarea. Pentru că fiecare om are o viziune sau o chemare, trebuie doar să se lase inspirat de Dumnezeu şi să i se dedice. O dată ce vedem încercarea nu ca pe un obstacol, ci ca pe o oglindă în care să ne reflectăm şi la care să ne raportăm, am putut face pasul înainte spre a deveni, la rândul nostru, creatori. Creatura care devine creator – este una din dorinţele lui Dumnezeu. Şi una din marile noastre încercări...