Şi tot zbor / În tăcere

Ni se întâmplă, tuturor, să acceptăm unele lucruri în tăcere. Ni se arată, fără să înţelegem, senzaţii şi fapte pe care nu le putem explica. Căutăm răspunsuri, explicaţii, sensuri sau orice altceva. Şi nu găsim... În tăcere.

Am asistat, recent, la o imagine de acest gen. Un creator, foarte cunoscut după nume, dar foarte puţin după chip, stătea alături de opera lui. Gânditor, mulţumit şi întrebător, cu chipul emanând lumină. Preţuind ce mai e de făcut şi unde mai trebuie să insiste. Scormonind idei pentru ce ar trebui, de acum încolo, să dea lumii. Alături de el, o mare mulţime care venea şi aprecia capodopera, într-un flux continuu.

Oamenii auziseră de rodul mâinilor şi minţii lui şi veniseră aici ca în pelerinaj. Şi admirau. El, tăcut, stătea şi privea... Am stat şi m-am gândit că astfel de momente avem multe în viaţă: când trecem pe lângă lucruri frumoase, le admirăm, le apreciem şi le lăudăm, ne umplem de starea pe care ne-o inspiră şi de bucuria pe care ne-o dau, însă nu ştim să vedem dincolo de aceste lucruri. Poate că – şi aşa este – în spatele lor este de multe ori cineva care, în tăcere, stă şi priveşte. Poate că o mare parte din gesturile mărunte care ne fac fericiţi au, la capătul lor, un suflet care s-a dăruit pentru noi. Iar noi reuşim să apreciem rezultatul, nu şi omul care s-a jertfit, făcând un bine. Ni se întîmplă chiar cu cei apropiaţi, care poate că, uneori, au nevoie şi de recunoaşterea noastră sinceră. Şi nu ştim să mulţumim pentru grija pusă în palme şi dăruită prin lucruri şi gesturi care, de multe ori, avem impresia că ni se cuvin... Aşa e truda mamei, care nu va fi înţeleasă şi apreciată de copii la adevăratul ei sacrificiu. Până la schimbarea rolurilor.

Se spune că oamenii mari fac lucruri în tăcere. Capodoperele nu sunt însoţite de gălăgie sau trâmbiţe. De reclamă sau zgomot. De baloane colorate sau artificii. Lumina nu coboară pe pământ cu sunet, cu excepţia fulgerului, care e de scurtă durată. Lumina adevărată, plină, care coboară în lume vine încet, în tăcere, cuprinzând şi copleşind noaptea, învingând întunericul. Lumina de pe chipurile celor dragi din jurul nostru ar trebui, mai mult, să ne dea de gândit. La fel ca şi gesturile lor. În tăcere.