• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 17 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 15 Octombrie , 2012

Şi tot zbor / Gânduri

Suflarea face diferenţa între fiinţă şi nefiinţă, un cuvânt rostit la timpul lui trasează graniţa dintre fericire absolută şi disperare fără margini, zborul este cel care ne desprinde de pământ şi ne înalţă spre cer, ruga şi crucea sunt modalităţile prin care noi, ca oameni, facem tranziţia între lumi şi ne ancorăm în pământul ceresc al marelui început, povestea e cea care ne transpune în lumea inefabilului, a minunilor trăite, visul e cel care ne arată că orice putem realiza, împărtăşirea ne face deopotrivă cu puterile cereşti, podul face trecerea între două maluri, poarta separă spaţiul unui afară infinit de înlăuntrul familiar, frumosul e treapta pe care păşim în drumul nostru veşnic spre mântuire...

 

Odată trăite aceste bucurii, odată trecuţi prin porţi sau peste poduri, ancoraţi în cuvinte şi cu gândul la zbor, trăind vise sau poveşti, solidari cu lumea de sus prin rugă, sub semnul suflului divin, nu putem decât să ne umplem de fiinţă şi să ne bucurăm că suntem. Văd tot mai des oameni nemulţumiţi de tot ce e în jur, pentru care cantitatea e un mod de a fi, trăind sub semnul acumulării veşnice, fără a realiza că noi nu suntem altceva decât simpli administratori ai unor vremelnicii, pentru că pământul este un bun pe care l-am moştenit de la bunicii noştri pentru a îl dărui, la rândul nostru, nepoţilor. Constat, cu amărăciune, că în loc să deschidem ferestrele spre lume pentru a vedea frumosul, ne închidem în spaţiul unui nemulţumitor prezent, trăind sau sub semnul trecutului, sau cu proiecţii spre un viitor care nu mai vine niciodată. Ratăm întâlnirea cu prezentul fără să ştim aprecia parfumul frunzei sau blândeţea apei...

 

Şi ne e foarte greu să învăţăm lecţia lui Pessoa! A gândi la Dumnezeu înseamnă a nu-i da ascultare, fiindcă Dumnezeu a vrut să nu-l cunoaştem, de aceea nu ni s-a vădit. Să fim simpli şi calmi, ca pâraiele şi copacii şi Dumnezeu ne va iubi făcându-ne frumoşi ca pomii şi pâraiele, şi ne va da Verdeaţă-n Primăvară, şi-un râu unde să curgem când ne vom sfârşi!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.