Şi tot zbor / Emmanuel Faber

De cîteva zile, celebrul manager al firmei Danone, Emmanuel Faber, invitat la Şcoala de Comerţ de la Paris pentru a susţine un cuvînt în faţa absolvenţilor, îmi aminteşte de Steve Jobs de la Apple şi de discursul lui în faţa studenţilor. Am rămas cu o idee care mi se pare plină de adevăr: gloria este doar o cursă fără de sfîrşit care nu duce nicăieri.

Oamenii celebri sînt mîndri de lista unde sînt doar pentru că sînt şi ei acolo – nu îi intereseză de nimeni altcineva în afară de propria persoană! Faţă în faţă cu un peisaj contemporan în care văd cum gloria îi răpeşte pe tot mai mulţi, orbiţi şi căzuţi pradă funcţiilor trecătoare, singura concluzie pe care o trag este că într-o naţie din ce în ce mai lipsită de cultură, gloria, falsa spoială şi afişajul deja au devenit formule existenţiale. Atunci cînd cultura nu mai poate umple golul din oameni, se înalţă baloane false de glorie deşartă. Ieri scriam despre oamenii puternici care în scurt timp vor deveni istorie – azi parcă nici nu au existat în viaţa noastră. În urmă cu foarte puţin timp parcă vedeam, cu toţii, cum unica soluţie e să trăim în falsitate şi minciună.

Să vedem zilnic agramaţii, ageamiii şi delapidatorii care ne conduc. Cum fac legea. Cum ne ţin prelegeri de morală. Cum devin formatori de opinie. Şi deformatori de sens. De bun sens. Parafrazîndu-l pe Cristian Sima, am ajuns să trăim cu Fata Morgana din Deşertul Frustraţilor. Astăzi s-au schimbat personajele, de fapt numele lor, pentru că trăsăturile le sînt aceleaşi. Şi pentru ce oare? Pentru o bucată de timp înmuiată în glorie? Pentru că ei, fără să îşi dea seama, participă la cursa care nu duce nicăieri!

Ba mai mult, aceşti delapidatori ajung să fie şi absolvenţi de şcoli înalte, ale căror săli de clasă nici măcar nu le cunosc, să semneze cărţi scrise de alţii sau să se laude cu teorii furate...

La festivitatea de absolvire a Şcolii de Comerţ de Paris, Emmanuel Faber îi îndeamnă pe – deja – foştii studenţi să uite de glorie, de bani sau de putere. Sînt cele 3 mari ispite în care cad oamenii slabi. Şi – culmea! – îi îndeamnă să îşi asculte de vocea interioară. De daimonul care vorbeşte, de ne-conştientul sau de eul propriu, de instinct sau de propria conştiinţă...

Şi nu e de mirare cum, acum, Franţa este pe punctul de a deveni forţa financiară şi economică numărul 1 a Europei. Renunţînd la glorie, bani şi putere. Şi ascultînd vocea interioară... Je vous en remercie, Monsieur Faber! Chapeau!