Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Şi tot zbor / După un timp
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
învaţă că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe…
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în ‘astăzi’ şi ‘acum’,
pentru că terenul lui ‘mâine ‘
este prea nesigur pentru a face planuri…
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.
Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori,
şi învaţă că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţa,
că într-adevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă…
şi cu fiecare zi învaţă.
Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.
Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi
singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.
Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.
Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate.
Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.
Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.
Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.
Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt…
Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
nu mai are niciun sens.
toate se învaţă doar cu timpul…
Jorge Luis Borges