Şi tot zbor / Despre lucrurile cu adevărat importante

Când realizăm care sunt lucrurile cu adevărat importante, din anumite puncte de vedere e prea târziu. Nu ne mai rămâne nici energie şi nici vârsta biologică necesară pentru a le face, matur şi cu un discernământ real, selecţia. Se spune că omul îşi „risipeşte” energia şi sănătatea din prima parte a vieţii „cheltuind-o” pentru cea de-a doua. Sau, după cum bine (şi cu amărăciune) a spus un ţăran din Dragomireşti: „Da’ crud mai poate fi Dumnezeul ăsta! De la o vreme îţi lasă voinţa, dar îţi ia putinţa!” Noica o spune foarte frumos, centrându-se pe bucuria lucrurilor simple din viaţă...

Întâmplător sau nu, bucuria şi frumuseţea vieţii se materializează tocmai în lucrurile simple. Marii Oameni pe care i-am cunoscut şi care m-au impresionat sunt de o simplitate dezarmantă. Şi elementară. Şi, mai presus de toate, de o modestie ieşită din comun. „Să fim simpli şi calmi, ca pâraiele şi copacii şi Dumnezeu ne va iubi făcându-ne frumoşi ca pomii şi pâraiele şi ne va da verdeaţă-n Primăvară şi-un râu unde să curgem când ne vom sfârşi”, o spune Pessoa. Iar apoi vom putea şi noi răspunde, la fel ca şi un alt ţăran celebru din Lăpuş, la întrebarea „câţi ani ai?”: „Nici unul”.

Anii pe care nu îi (mai) avem nu sunt altceva decât preţul plătit pentru lecţia simplităţii. Sau timpul necesar pentru a învăţa care sunt lucrurile cu adevărat importante pentru noi, pentru fiecare în parte. Că va fi sau nu rentabil acest demers, că Petru va găsi sau nu cheia potrivită spre a ne deschide, la final, poarta, nu vom şti decât când va sosi timpul. Însă acum suntem datori să căutăm, fiecare după puterea sa, semnul şi lemnul cu care să construim arca şi barca ce ne duce cu flori spre nori.