Şi tot zbor / Decembrie

În fiecare an, decembrie este expresia dăruirii, a aşezării, a unui bine împărtăşit. Sărbătoarea devine parte din viaţa noastră, cu tot ceea ce nu a reuşit, până acum, să clădească anul sau cu tot ce nu s-a putut materializa în adunarea şi desfacerea zilelor.

Acum ne aducem aminte de ceilalţi mai mult decât de obicei, ne aplecăm inima şi sufletul spre a dărui, spre a fi. Ne înnoim prin haine şi prin gesturi, ne acordăm sufletul la muzica unei deveniri lente, sacadate, înalte. Ne smerim înălţându-ne şi ne înălţăm smerindu-ne. Ne facem mai altfel, mai deschişi, mai sensibili. Frigul de afară compensează cu o revărsare de căldură sufletească, pe care o trăim şi o dăruim din plin celor din jur.

Ne facem bilanţuri, socoteli, critici, tragem concluzii, ne ancorăm în planuri, proiecte, propuneri, ne legăm de cuvinte şi de idei, de promisiuni sau de speranţe pe care dorim să le vedem, în anul ce vine, puse sub zodia împlinirii. Ne îmbunăm pentru a deveni mai buni, ne învăţăm pentru a fi mai învăţaţi, ne legăm pentru a fi mai legaţi.

Lăsăm deoparte de ce-urile care ne-au măcinat gîndurile şi rândurile vieţii, aruncăm peste bord balastul care ne inundă mult prea mult zborul sau fiinţarea, întindem aripi către cer şi simţim, mai mult ca şi până acum, mireasma de mister. Acoperim cu zăpada fulguranţei noroiul şi nuanţele de gri care ne dau, în restul zilelor, ternura...

Învăţăm, zi de zi, să ştim. Să acceptăm lumea aşa cum este. Să fim. Şi pentru aceasta, lui decembrie, îi mulţumim.