Şi tot zbor / Copiii germani

Aud, la un post de radio din Germania, că mai mulţi copii s-au hotărît să doneze din jucăriile lor, ca daruri de Crăciun, copiilor din România. Acţiunea se numeşte „Daruri din inimă” şi este un gest lăudabil al celor care, de mici, învaţă cel puţin 3 lucruri cu această ocazie: grija pentru jucăriile lor (sau a obiectelor cu care interacţionează), responsabilitatea faţă de celălalt, dăruirea.

Mă bucură şi mă întristează acest lucru: pe de o parte e bucuria pentru că astfel de iniţiative există, iar pe de altă parte e întristarea că trebuie să fim noi, din nou, cei arătaţi cu degetul.

Stau şi mă întreb de ce oare în România secolului XXI trebuie să fim, încă, la coada Europei. Şi să luăm lecţii de la copii de grădiniţă. Poate pentru că cei care ne hotărăsc destinele au cu totul alte preocupări. Pentru că ei pozează şi se pozează în a fi interesaţi, iar în fapt ne mint în faţă. Pentru că priorităţile lor sînt cu totul altele decît cele pe care, cu ostentaţie, le afişează. Pentru că avem un sistem de învăţămînt care scoate pe bandă rulantă absolvenţi analfabeţi, mediocri, inculţi. Pentru că oamenii de calitate sînt înlăturaţi, nedoriţi, umiliţi. Pentru că sistemul de valori este unul care parcă se citeşte în registrul negativ, pe dos. Pentru că cei care se afişează joacă teatru şi oamenii de rînd chiar îi cred. Pentru că „omul potrivit la locul potrivit” este o sintagmă care, în lumea celor care iau deciziile, este pe cale de dispariţie. Pentru că „omul sfinţeşte locul” este doar un fel de a spune.

De fapt nu trebuie să ne mire nimic, atîta vreme cît una din primele poezii pe care o învaţă copiii noştri este „căţeluş cu părul creţ fură raţa din coteţ şi se jură că n-o fură şi l-am prins cu raţa-n gură”.