Şi tot zbor / Civilizaţia

Îmi spune Delia (fosta mea colegă de bancă din liceu, stabilită de mulţi ani în Austria) că ceea ce o deranjează cel mai mult când se întoarce în ţară este comportamentul oamenilor şi lipsa lor de civilizaţie. O dată ce te-ai obişnuit cu civilizaţia adevărată, îţi este foarte greu, dacă nu imposibil, să te întorci la stadii anterioare şi la un alt stil de viaţă. O dată ce ai fost surprins de jocul ielelor, nu mai ai linişte văzând hora de la ţară...

Mai citesc ziare româneşti – îmi spune – şi mă surprind foarte mult figurile oamenilor de acolo, a celor care vă conduc; par nu numai neîngrijite, dar şi pline de sine, sfidătoare de-a dreptul! Stau şi mă gândesc la ce spune şi văd cum, de departe, cu foarte puţine informaţii de la noi, reuşeşte să concentreze foarte bine esenţa a ceea ce se întâmplă acum în ţară. Sfidarea cred că e una dintre cele mai mari boli de care suferă mai-marii noştri...

Şi se manifestă din plin, fără ocolişuri – culmea – chiar în faţa celor care şi-au dat acceptul ca cei din fruntea noastră să ne reprezinte!

Civilizaţia occidentului e locul unde sfidarea nu poate exista de vreme ce bunul simţ şi respectul (atât faţă de oameni, cât şi faţă de legi) sunt coordonatele după care europenii îşi conduc existenţa. Şi de la cum stau costumele pe bărbaţi când se duc la întâlniri de afaceri (dar nu numai), până la gestul de neconceput de a lăsa mizerii în urmă, trecând prin felul (şi locul) în care se parchează maşina sau la liniştea acordată vecinilor, toate concentrate în cuvântul care, o dată dat, e mai presus de orice contract scris, încă mai avem cale lungă. Iar drumul pe care acum ne aflăm văd cum, pe zi ce trece, ne îndepărtează tot mai mult de civilizaţie.

Aşa îmi explic gestul multor români de a evada din ţară pentru câteva zile: vin, din când în când, pentru a inspira din aerul curat al civilizaţiei, după care se reîntorc la ceea ce ştiu de mii de ani: munca în galere, fără posibilitatea de a vedea capătul tunelului... Mai mult chiar: parcă în momentul în care unul dintre ei se ridică, ceilalţi au suficientă grijă să îl anihileze, sau în cel mai bun caz să îl readucă la stadiul gregar al turmei. Pentru că acolo unde nu există civilizaţie, există cuvinte aruncate fără sens şi sfidare din plin!